Antena 3 CNN Externe El e Ping Pong, câinele erou, care a salvat un bebeluș îngropat de viu de mama lui. „E uimitor”

El e Ping Pong, câinele erou, care a salvat un bebeluș îngropat de viu de mama lui. „E uimitor”

<1 minut de citit Publicat la 21:53 17 Mai 2019 Modificat la 21:53 17 Mai 2019

Un câine a salvat un nou-născut care a fost îngropat de viu de către mama lui, o adolescentă de 15 ani. S-a întâmplat în nordul Thailandei. 

Copila a recurs la acest gest pentru a ascunde de părinți faptul că rămăsese însărcinată. 

Cățelul, pe nume Ping Pong, începuse să latre și să se agite foarte rău. Stăpâna lui a spus că la un moment dat acesta a zărit piciorul unui copil ieșind de sub pământ. 

Localnicii au dus apoi bebelușul la spital, unde doctorii l-au curățat și l-au declarat sănătos. 

„Este foarte loial și mereu mă ajută. E iubit de întregul sat. E uimitor”, a spus femeia despre cățelul ei salvator, potrivit BBC

Adolescenta mamă a fost reținută pentru abandonarea copilului și pentru tentativă de omor. Acum regretă ceea ce a făcut. Părinții ei au spus că vor să se ocupe de creșterea copilului. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole