Cei doi erau angajaţi ai aceleiaşi firme pentru care a lucrat şi soţia criminalului Gheorghe Moroşan, aceeaşi firmă care a câştigat în instanţă apartamentul soţilor Moroşan, după ce femeia, angajată ca magazioneră, a girat cu casa în cazul în care ar fi dispărut bani din gestiune.
La un moment dat, din firmă au dispărut peste 800.000 de lei, motiv pentru care firma s-a îndreptat împotriva magazionerei şi astfel au câştigat apartamentul.
La începutul acestui an, soţii Moroşan au primit o înştiinţare că au pierdut casa, iar astfel, Gheorghe Moroşan a pus la cale un plan de răzbunare.
Ieri, Silviu Iştoan, electrician la Chimcomplex SA, şi Dan Patatu, au mers să efectueze lucrări în apartamentul din Oneşti, fiind surprinşi de Gheorghe Moroşan.
Înarmat cu un cuţit, Moroşan i-a sechestrat, i-a legat şi i-a ţinut închişi pe balconul apartamentului, timp în care el a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că îi ţine sechestraţi pe cei doi muncitori, ameninţând că dacă nu îi vor fi îndeplinite cerinţele, îi va ucide.
Fratele lui Silviu, mărturie în exclusivitate pentru Antena 3 după crimele din Oneşti
Mi-au spus să stau liniștit că omul nu are antecedente, situația este sub control, este calm, se termină bine, stai liniștit că nu se întâmplă nimic.
Criminalul înjura, din câte am văzut înjura de la balcon. Nu știu cum au negociat, dar cred că se înțelegeau greu cu el pentru că el înjura continuu”, povestește fratele lui Silviu, una dintre victime.
Ei au ajuns în jurul orei 16:00, din câte țin minte. Trupele speciale... Și-au pus cagule, se pregăteau lent, fără nicio agitație... Mai stăteau la o țigară. Nu erau cu nimic în mână, și-au pus doar cagulele și căștile.
În momentul în care a țipat, s-a auzit strigătul de durere, de agonie, și când am auzit, instinctiv am venit aici, pentru că era strigătul fratelui meu. Atunci au început toți să se agite, au zis: ”Interveniți, interveniți!”. Au plecat trei spre scară, doi s-au întors să ia berbecul, să ia scutul.. absolut nicio scară mobilă, nu era vorba de scări mobile, pentru că nici nu se poate interveni altfel.
Din câte am înțeles, agresorul era ținut la curent de niște vecini, tot timpul știa ce se întâmplă!", a declarat fratele lui Silviu Iştoan, în exclusivitate pentru Antena 3.