Cel puţin 70 de persoane au fost rănite după ce un tren de pasageri a deraiat, joi, în sudul Egiptului, anunţă surse medicale citate de site-ul agenţiei
AFP.
Accidentul a avut loc în apropierea oraşului Beni Suef, situat în sudul Egiptului.
"Şaptezeci de persoane au fost rănite în accident", au transmis surse din cadrul Ministerului egiptean al Sănătăţii.
Mai multe vagoane ale trenului s-au răsturnat după deraiere.
Autorităţile egiptene investighează circumstanţele producerii accidentului feroviar.