Antena 3 CNN Life Sănătate Efectul placebo poate acționa ca antidepresiv! Ultimele descoperiri ale medicilor de la Stanford

Efectul placebo poate acționa ca antidepresiv! Ultimele descoperiri ale medicilor de la Stanford

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 22:50 13 Noi 2023 Modificat la 22:50 13 Noi 2023

O echipă de cercetători care a studiat recent efectele antidepresive ale ketaminei a constatat că efectul placebo poate funcționa ca antidepresiv.

Studiul "dublu-orb" desfășurat la Școala de Medicină Stanford a recrutat pacienți supuși unei intervenții chirurgicale planificate, care sufereau și de depresie. Toți au fost de acord să primească ketamină în timp ce erau sub anestezie și să raporteze efectele asupra stării lor de spirit în timpul recuperăr

Anesteziștii erau interesați să optimizeze starea paciențiilor înainte de operații.

"Știam despre ketamină că este un medicament antidepresiv foarte rapid", spune Theresa Lii, cercetător clinic la Universitatea Stanford și unul dintre autorii principali ai studiului publicat luna trecută în Nature Mental Health.

Ca să evalueze corect rezultatele, jumătate dintre participanți au primit un placebo de soluție salină. Toți dormeau și niciunul dintre participanți nu a știut dacă a primit medicamentul real sau placebo cu soluție salină.

Cercetătorii se așteptau ca pacienții care au primit ketamină să fie mai puțin deprimați după operație, iar pacienții care au primit placebo să nu raporteze nicio schimbare.

Nu s-a întâmplat întocmai, deși un număr semnificativ de participanți care au primit ketamină au constatat că starea lor de spirit s-a îmbunătățit după operație.

Un pacient a descris efectul ca fiind unul care i-a schimbat viața, însă acel pacient se afla în grupul placebo. De fapt, grupul placebo și cel căruia i s-a administrat ketamină au avut aceleași rezultate pozitive după tratament.

Practic, echipa de cercetători a descoperit un fel de antidepresiv care se află în creier: se numește efectul placebo, notează YahooLife!

Ce este efectul placebo

Placebo-urile, numite și medicamente "impostor" sunt folosite de cercetători pentru a măsura efectele medicamentelor reale, cel mai adesea cu așteptarea de a nu funcționa.

Uneori însă, ele funcționează surprinzător de bine și pot fi chiar la fel de eficiente ca unele medicamente pentru ameliorarea durerii.

Studiile de cartografiere a creierului arată că efectul placebo se produce în cadrul acelorași mecanisme ale creierului legate de dopamină care răspund la opiacee sau ketamină, arată sursa citată.

Chiar dacă nu pot micșora o tumoare sau repara spontan țesutul muscular, potrivit studiilor, efectul placebo  poate ameliora orice, de la greață și durere la depresie și chiar simptome ale sindromului IBS, ale bolii Parkinson și ale glaucomului.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole