Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale „Efectul Georgescu” destabilizează economia. Riscul: rate mari, pensii în pericol, investiții blocate. BNR se chinuie să mențină cursul

„Efectul Georgescu” destabilizează economia. Riscul: rate mari, pensii în pericol, investiții blocate. BNR se chinuie să mențină cursul

Andreea Dumitrache
4 minute de citit Publicat la 12:29 04 Dec 2024 Modificat la 12:48 04 Dec 2024

Economia României este zdruncinată de rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale. Sunt informații că Banca Națională a României a vândut din rezerva valutară în ultima săptămână ca să țină cursul euro să nu urce peste pragul de 5 lei, care ar fi pragul critic. BNR a anunțat că rezervele valutare au scăzut cu 1,7 miliarde de euro la finalul lunii noiembrie, iar Bursa de Valori București a deschis din nou pe roșu - peste 3% pierderi de peste 400 de milioane de euro. S-au înregistrat aceste pierderi și la pilonul doi de pensii. Sunt toate semnalele că, dacă lucrurile nu se redresează, România ar ajunge în situația să nu-și mai plătească pensiile și salariile, pentru că trăim acum dintr-un buffer, dintr-un fond de urgență.

Gabriel Biriș, consultant financiar, fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe, şi Răzvan Nicolescu, fostul ministru al Energiei, consultant în energie, au comentat la Antena 3 CNN toate aceste efecte sintetizate astfel:

Efectele asupra vieții românilor 
-BNR menţine artificial cursul euro stabil
-ROBOR a crescut
-investitorii se retrag
-scăderi la pilonul II de pensii
-banii din PNRR blocaţi 
-dobânzi record la împrumuturile statului
-finanţare din buffer. 

BNR a menținut artificial cursul euro prin vânzarea din rezerva valutară, ca să rămână la 5 lei și să nu ne trezim cu un curs care să explodeze. ROBOR a crescut, iar calculele făcute arată că o rată pentru un credit ipotecar a crescut cu cel puțin 100 lei. Sunt informații că se retrag investitorii și sunt scăderi la pilonul II de pensii. Banii din PNRR sunt blocați în acest moment și depind de o decizie a Curții Constituționale. Avem dobânzi record la împrumuturile statului și de aceea Ministerul de Finanțe nu s-a împrumutat și trăiește din acest buffer care nu știm cât mai poate să susțină și să ne trezim că nu mai avem din ce plăti pensiile și salariile.

Andreea Dumitrache: Domnule Biriș, este bine că a intervenit acum Banca Națională a României să mențină cursul stabil?

Gabriel Biriș: Personal, cred că nu trebuia să intervină. Personal, cred că trebuia să lase cursul să treacă de 5 lei, să nu folosească rezerva ca să ascundă gunoiul sub preș, pentru că, de fapt, despre asta vorbim. Și ca să înțeleagă toți votanții întunericului că despre asta vorbim, să înțeleagă ce va urma. Deci, cred că dacă aveam mâine sau poimâine, înainte de weekend, un curs de 5,2 lumea înțelegea în ce direcție ne îndreptăm și nu mai eram în situația asta. Cât poate Banca Națională să să țină cursul, cât poate să vândă? Va trebui să-i dea drumul dacă presiunile vor continua. Iar dacă duminică vom alege întunericul, Dumnezeu cu mila.

Andreea Dumitrache: Aveți semnale că deja investitor din fonduri și-au amânat planurile, s-au retras? Ce se întâmplă? Ce ne puteți spune?

Răzvan Nicolescu: Am semnale de la mai multe fonduri de investiții, care aveau planuri importante pentru România, că așteaptă anul viitor să vadă ce ce se întâmplă. Sunt foarte îngrijorați, în primul rând de o posibilă alegere a domnului Călin Georgescu. Sunt îngrijorați pentru că domnia sa vorbește direct și deschis despre posibilitatea reîntoarcerii la comunism. Nimeni nu poate să-și expună bani într-un astfel de mediu. Sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că România și-ar putea schimba direcția din una europeană în alta orientată către Rusia. Și sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că există riscul să nu avem o coaliție guvernamentală stabilă, o coaliție guvernamentală proeuropeană, care să fie capabilă să atragă acești bani europeni de care avem atât de mare nevoie. Așa cum am spus, cred că cei mai afectați ar putea să fie pensionarii. Ei vor fi primii loviți, pentru că riscăm să rămânem fără bani și riscăm ca pensiile să nu poată fi plătite.

Gabriel Biriș: Deja sunt afectați nu numai pensionarii, ci toți oamenii care muncesc și care au banii de pensie în pilonul II. Pentru că pilonul II investește masiv pe bursa românească, care a pierdut 400 de milioane de euro în câteva zile, pentru că, până la urmă, bursa și piețele financiare sunt foarte mult despre percepții și despre încredere. În momentul în care investitorii își pierd încrederea, nu stau, fug. Ori în momentul de față, derapajul de acum o săptămână jumate, care a continuat duminica trecută cu 40% extremiști în Parlament, deja ne afectează pe toți. Acum suntem în situația să reparăm ce se mai poate repara și să nu lăsăm țara să deraieze.

Guvernul a cheltuit 6 miliarde de euro din rezervă ca să poată face plățile

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a explicat, miercuri, câteva efecte imediate ale crizei politice în plan economic şi a afirmat că prima reacţie este cea a băncilor, care nu mai oferă bani pentru acoperirea deficitelor temporare de Trezorerie. El a menţionat că este o perioadă incertă până la numirea noului guvern şi speră ca această criză să înceteze curând.

Ministrul Marcel Boloş a fost întrebat, miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, care sunt efectele acestei crize politice.

„Prima reacţie este cea a băncilor, care nu mai ofertează acum disponibilităţi băneşti, nu mai oferă pentru ceea ce înseamnă deficitele temporare de Trezorerie pe care le avem şi sigur e o perioadă destul de incertă până la numirea noului guvern ca să se stabilească şi să definitiveze politicile bugetare ale României şi sperăm ca această criză să înceteze cât de curând”, a explicat ministrul Finanţelor Publice.

Potricvit acestuia, aceeaşi reacţie se înregistrează şi la Bursă: „Reacţionează tot la fel. Dacă noi pe problema aceasta a titlurilor de stat şi a împrumuturilor pe care le facem întâmpinăm dificultăţi şi pe Bursă reacţiile sunt tot la fel. Sunt mai mult decât aşteptate pentru că trebuia să avem Guvernul stabil şi apoi tot ceea înseamnă bugetul aprobat şi tot ce avem ca proceduri bugetare”. 

Ministrul Finanţelor a mai fost întrebat cum vede reacţia cursului leu-euro în această perioadă.

„În momentul de faţă am scos o cantitate destul de însemnată de monedă şi euro, şase miliarde de euro am scos din buffer, dar e o perioadă cum spuneam pe care trebuie să o trecem cu bine”, a mai afirmat ministrul Finanţelor Publice.

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
TOP articole