Antena 3 CNN Externe Efectele dramatice ale încălzirii globale. Ce ar putea duce la dispariţia vieţii pe Pământ 

Efectele dramatice ale încălzirii globale. Ce ar putea duce la dispariţia vieţii pe Pământ 

1 minut de citit Publicat la 13:43 22 Noi 2018 Modificat la 13:43 22 Noi 2018

Chiar şi o încălzire globală sub pragul de 2 grade Celsius riscă să provoace până la sfârşitul secolului o topire a calotelor glaciare şi impactul acestui fenomen ar fi ''ireversibil'', avertizează un studiu publicat luni, relatează AFP.

Acordul de la Paris privind schimbările climatice vizează să menţină încălzirea globală în cel mai rău caz sub pragul de 2 grade Celsius, în mod ideal sub 1,5 grade Celsius, comparativ cu perioada preindustrială.

Dar angajamentele actuale ale statelor de a-şi reduce emisiile de gaz cu efect de seră ar conduce la un prag de trei grade Celsius.

În timp ce încălzirea climei este mai puternică la poli, cercetătorii explică de zeci de ani că gheţarii din Groenlanda şi Antarctica sunt în curs de topire, ceea ce a provocat deja o ridicare a nivelului mărilor şi oceanelor. Cu toate acestea, ei au apreciat că aceste calote de gheaţă ar putea supravieţui unei creşteri globale a temperaturii de 1,5 sau 2 grade Celsius.

Dar, conform acestui studiu, chiar şi această încălzire limitată ar provoca daune ireversibile calotelor de gheaţă, contribuind la o creştere catastrofală a nivelului oceanelor.

''Noi spunem că pragul de 1,5-2 grade Celsius este aproape de limita la care se pot aştepta mai multe efecte dramatice pentru calotele de gheaţă'', a explicat Frank Pattyn de la laboratorul de glaciologie de la Universitatea din Bruxelles.

Potrivit calculelor autorilor studiului, calotele din Groenlanda şi Antarctica ar putea atinge ''punctul critic'' în jurul valorii de 2 grade Celsius.

''Existenţa unui punct critic înseamnă că modificările suferite de calote ar fi potenţial ireversibile'', a insistat Pattyn.

Pentru cele două calote, ''există puncte critice pentru niveluri de încălzire care ar putea fi atinse înainte de sfârşitul acestui secol”, a explicat cercetătorul.

Calotele de gheaţă din Groenlanda şi Antarctica conţin suficientă apă pentru a ridica nivelul mărilor cu câţiva metri. Chiar dacă această gheaţă ar avea nevoie de secole să se topească complet, insulele mici şi deltele vor fi ameninţate de creşterea nivelului apei mult mai devreme.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole