Antena 3 CNN Actualitate Efect de saună în România din cauza vijeliior și caniculei. Specialist ANM: ”Vom resimți disconfort termic accentuat”

Efect de saună în România din cauza vijeliior și caniculei. Specialist ANM: ”Vom resimți disconfort termic accentuat”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:50 21 Iun 2021 Modificat la 17:51 21 Iun 2021

Gabriel Băncilă, director Meteorologie Operațională în cadrul ANM, a explicat pentru Antena 3 cum se formează ”efectul de saună” și cum îl vom resimți. 

„Vor fi unele județe care vor fi expuse în același timp la apariția disconfortului termic accentuat și a temperaturilor caniculare pentru ca, ulterior, după atingerea acestora, să își facă apariția fenomenele de instabilitate atmosferică puternică.

La început, vor fi resimțite aceste influențe ale unei mase de aer cald în partea de vest a țării. Mai precis, începând de mâine, în Banat și Crișana termometrele vor arăta la umbră 36, posibil 37 de grade, pentru ca ulterior, mai ales joi și vineri, să înregistrăm temperaturi de peste 35 de grade la umbră și în celelalte zone din țară.

Dar, pentru că această masă de aer are un conținut ridicat de umezeală, este foarte probabil ca, pe deoparte, să resimțim un disconfort termic accentuat, dat de această combinație între temperatura ridicată și gradul ridicat de umezeală din masa de aer, dar, tot aceste două elemente reprezintă ingredientele pentru dezvoltarea norilor de furtună, pentru dezvoltarea super celulelor care să determine apariția unor vijelii și rafale ale vântului puternice.

Prin disconfort termic ne referim la faptul că temperatura va fi ridicată, gradul de umezeală din aer este și el ridicat, astfel încât corpul când transpiră, și transpirația nu se mai poate evapora, ne răcim prin evaporarea transpirației, și, prin urmare, această senzație de disconfort, faptul că aerul nu este suficient de respirabil, o vom avea cu siguranță.”, a spus Gabriela Băncilă pentru Antena 3. 

Etichete: saună vijelii canicula
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole