Antena 3 CNN Actualitate Educație inovativă pe timp de criză

Educație inovativă pe timp de criză

Au început înscrierile pentru cursurile gratuite desfășurate în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în noul an educațional.

de Georgiana Adam    |   

Copiii și tinerii din întreaga țară, care își doresc să facă performanță, vor avea acces la o serie de cursuri gratuite, desfășurate online, pe platforma națională de e-learning ”Școala FDVDR”.

Scopul acestui program național de cursuri online este acela de a sprijini procesul educațional, permițându-le cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță, de oriunde s-ar afla, să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Cursurile vin în completarea programei școlare, printr-o abordare interactivă, punându-se accent pe dezvoltarea abilităților esențiale în diverse domenii, pe imaginație, creativitate și pe dezvoltarea gândirii critice.

Acestea vor fi susținute de profesorii Clubului de Excelență, dar și de lectori și specialiști de la ITLevel, MGT Educational, ITC Edustem, WALNUT WISDOM, partenerii acestui program educațional.

Înscrierile se pot face până pe pe 4 octombrie și se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani.

Până în prezent, peste 8000 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

 

Subiecte în articol: Fundatia Dan Voiculescu
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile