Antena 3 CNN Actualitate Ediție Specială: Este adevărat scenariul mutării arsenalului nuclear din Turcia în România?

Ediție Specială: Este adevărat scenariul mutării arsenalului nuclear din Turcia în România?

2 minute de citit Publicat la 21:28 18 Aug 2016 Modificat la 21:28 18 Aug 2016

SUA au început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara, afirmă joi EurActiv.com, citând două surse independente, acelaşi portal precizând că MAE român dezminte cu fermitate informaţia.

Potrivit uneia din surse, transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic şi politic. 'Nu este simplu să muţi 20 de focoase', a declarat sursa, sub rezerva anonimatului.

O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au deteriorat în aşa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie, încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. Armele americane sunt în curs de a fi transferate la baza aeriană de la Deveselu din România, a afirmat sursa.

Ministerul român al Afacerilor Externe a dezminţit cu fermitate informaţia conform căreia România a devenit gazdă pentru arme nucleare americane. 'Ca răspuns la solicitarea Dvs., MAE român dezminte cu fermitate informaţia la care aţi făcut referire', a comunicat în scris un purtător de cuvânt al instituţiei, conform EurActiv.

Este adevărată informația referitoare la strămutarea elementelor nucleare din Turcia în România?

Adrian Ursu și Oana Zamfir au încercat să găsească răspunsul la această întrebare, în cadrul unei Ediții Speciale, alături de invitați specializați în acest domeniu.

Cezar Preda, membru în comisia de control a SRI, a opinat că informația nu este adevărată:

“Nu este adevărată, aceste chestiuni nu se pot face în scenariile prezentate azi. Putem începe să privim toate aceste chestiuni legate de securitatea României într-un tablou mai mare, de la făcătura aceea de la Sky News până la acest subiect de azi. Toate coroborându-se într-un angajament pe care România îl are cu SUA. Și astăzi, ministrul Apărării, la care te uiți în aceste momente, a spus că nu există asemenea informații.”

Europarlamentarul Norica Nicolai și-a exprimat speranța că informația nu este adevărată, dar nu a detaliat.

În schimb, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu a explicat că povestea ar putea să aibă un alt scop:

“Eu cred că este vorba despre povestea drobului de sare. Toate lumea plânge pe lângă și de aici se fac o grămadă de scenarii. Eu sunt sceptic că așa ceva s-ar întâmpla, pentru că asta ar însemna o lovitură definitivă la statutul Turciei.”

Senatorul Șerban Nicoale a explicat că nu crede într-un asemenea scenariu.

“Eu nu am cum să cred așa ceva. Pot să cred că există discuții, pot să cred că există o anumită teorie a conspirației, interese de propagandă, încercând să mute atenția și către România, dar există documente internaționale, de la criza rachetelor din Cuba, nu poți să faci o mutare de asemenea amploare pe șest.”

Realizatorul emisiunii Punctul de Întâlnire, analistul militar Radu Tudor, a explicat că aceasta este a doua mare intoxicare care are ca țintă România.

“Acesta este doar începutul și s-ar putea ca la adresa României să se fi lansat un război informațional, pe care noi va trebui să îl gestionăm foarte inteligent, în măsura în care reușim să dăm niște replici credibile și foarte serioase. Cred că singurul stat care are un interes să clatine și să fisureze solidaritatea occidentală este Rusia și ceea ce vedem în Turcia este o mică reușită a Moscovei. Probabil acum Rusia încearcă și în alte state să testeze această solidaritate.”

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole