Antena 3 CNN Actualitate Social Ediție specială: Povești cutremurătoare din țara copiilor condamnați

Ediție specială: Povești cutremurătoare din țara copiilor condamnați

<1 minut de citit Publicat la 22:38 01 Feb 2016 Modificat la 22:38 01 Feb 2016
Daniel, Adrian și Florin sunt trei tineri ”pierduți” în sistem, care nu au avut șansa să trăiască într-o familie, și ale căror cazuri au fost prezentate luni, la o Ediție specială, de la Antena 3.
 
De la vârsta de doi ani, Daniel locuiește cu asistenta maternală, care timp de 13 ani a fost familia lui. După mai bine de un deceniu petrecut cu această familie, Daniel a trebuit să plece. El își amintește însă cu drag de cea care a suplinit-o pe mama lui și care își dădea banii, pentru a-i cumpăra lui ce voia.
 
Urmăriți, în înregistrarea de mai sus, un reportaj emoționant, despre cum sunt orfanii au devenit bătaia de joc sistemului din România. Unii dintre ei au traume atât de mari, încât ajung la sinucidere. 
 
În România sunt aproape 70.000 de copii orfani şi numărul lor creşte zilnic. Ceea ce înseamnă că, la fiecare generaţie, avem mii de români distruşi de un sistem care nu ştie ce să facă cu aceşti oameni sau nu-l interesează.






 

Etichete: Editie Speciala
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole