Ediție specială „1 România”. Gabriel Velcu: Mai avem speranță!

Gabriel Velcu are 29 de ani, este din Caracal, dar locuiește în Arad, acolo unde e profesor de geografie. Predă la 20 de clase.

A terminat ca șef de promoție masteratul la Facultatea de Geografie a Universității București. În 2014 a fost profesor la trei şcoli diferite în jud Olt. Făcea un „semicircuit la judeţului”. Nu era mulţumit, a dat iar examen şi a decis să se mute în Arad, unde putea să predea la un singur liceu.

Despre elevii săi spune că sunt fundamentul pentru dezvoltarea societăţii, dar „îi văd ca pe o generaţie plictisită, nebăgată în seamă, izolată. Sunt metodele din sistemul nostru, de inhibare, de izolare a elevilor decât de cooperare cu aceştia”

Pasiuni: tenis de masa, drumetiile montane, muzica.

Despre politică: a vrut să se înscrie în 2013-2014, după ce a terminat masteratul, dar părinţii i-au spus că nu are sens, cum să se bage în politică fără un loc de muncă? S-a dus la o şedinţă locală la primărie, a văzut că oamenii se supun, că tot ce zice primarul e literă de lege şi s-a gândit că, dacă el ridică mâna, îl vor exclude. N-a mai vrut să ştie nimic după.

Ce poate fi făcut în România pentru a fi mai bine: "Să înlăturăm degringolada din toate subsistemele politice şi birocraţia, să trecem la lucruri practice, începând cu sistemul educaţionat. Teoria să fie pusă şi în practică."

Dacă s-a gândit să plece din ţară: s-a gândit, dar n-a mai plecat pentru s-a titularizat. Dacă nu ar fi reuşit asta în 2015, ar fi plecat. Oriunde, numai în ţară să nu rămână. “Mă săturasem de umilinţă, să fiu la piciorul sistemului, în slugărnicia lor. Nu aveam cu ce să mă deplasez între şcoli.” Acum nu mai vrea, se gândeşte să-şi facă aici o familie, să rămână în sistemul de educaţie.

România într-un cuvânt: frumoasă. Sau cu speranţă.

De ce participă la concurs: pentru a le vorbi oamenilor despre viitorul ţării în care trăiesc. Mai avem speranţă, dar pe termen scurt e sumbru.