Antena 3 CNN Actualitate Educație Ediție șoc ”Pe cuvânt, cu Ana Iorga” cu informații bombă. Cum folosim adjectivele nelipsite din discursul știrilor

Ediție șoc ”Pe cuvânt, cu Ana Iorga” cu informații bombă. Cum folosim adjectivele nelipsite din discursul știrilor

1 minut de citit Publicat la 16:26 01 Noi 2019 Modificat la 16:26 01 Noi 2019

Ana Iorga a vorbit la rubrica ”Pe cuvânt” despre adjectivele nelipsite din discursul știrilor.

”Incredibil, spectaculos, şocant, uluitor, înfiorător, halucinant şi mai nou, abracadabrant. Sunt semnalele că urmează o informaţie care te va cutremura. Apropo, şi cutremurator. Jurnaliștii s-au obisșnuit să le folosească publicul amator de relatari în tuşe groase e încântat și el, aşa că toată lumea pare mulţumită. Aş vrea să vorbim însă despre câteva dintre ele, de care facem abuz sau pe care le folosim impropriu. Halucinant şi spectaculos, de pildă.

Halucinant a devenit obositor prin frecvenţă. Pare cel mai de succes. E folosit în titluri cu sensul său figurat: impresionant, grandios, uluitor. Auzim de un incident halucinant, un mesaj halucinant transmis de o instituţie sau un dialog halucinant între doi politicieni.

Halucinant se referă şi la situaţii revoltătoare, grave, şi la scene complet ridicole. E halucinant răspunsul unui ministru care nu ştie o informaţie elementară din domeniul său.
Dar halucinantă poate fi şi o scenă cu vedete în ipostaze cu totul lumeşti.

Îl mai avem pe "spectaculos". Care e deranjant nu doar prin frecvenţă, ci şi prin inadecvare. Apare foarte des în ştiri: accident spectaculos. Acum, spectaculos e derivat de la spectacol si inseamna "care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire. impresionant, spectacular". Nu ştiu cum ar putea fi un accident impresionant prin aspectul plăcut, prin strălucire.

"Spectaculos" mă duce cu gandul la spectacol, la divertisment, ceea ce nu e cazul la un accident, care e un eveniment imprevizibil, unul care întrerupe mersul normal al lucrurilor şi produce avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea. Acesta este un exemplu chiar de la noi din curte: "Un accident spectaculos a avut loc pe o stradă din Iaşi, după ce două maşini s-au ciocnit violent, iar una dintre ele s-a răsturnat."

Discursul ştirilor e tot mai marcat emoţional, ca să atragă. Şi să fim sinceri, aţi dat de multe ori click pe ştiri cu titluri bombastice. Suntem în stilistica lui "şoc şi groază", altă expresie de la ştiri, iar asta nu de ieri, de azi, de mult. Totul e să nu fim ridicoli când vrem să atragem cu orice preţ. Aşa că atenţie la nuanţe importante”, a spus Ana Iorga.

 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole