Antena 3 CNN Actualitate Ediție istorică "Sinteza zilei". Mihai Gâdea, față în față cu Benjamin Netanyahu

Ediție istorică "Sinteza zilei". Mihai Gâdea, față în față cu Benjamin Netanyahu

10 minute de citit Publicat la 23:52 01 Noi 2018 Modificat la 23:52 01 Noi 2018

Ediție istorică "Sinteza zilei", joi seara, la Antena 3.

Mihai Gâdea a prezentat interviul pe care l-a realizat cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii.

MIHAI GÂDEA: Înainte de toate, domnule Prim-Ministru, vreau să vă spun că sunt foarte fericit să am această discuţie cu dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru amabilitate. Trebuie să vă spun că regret că nu facem acest interviu în Bucureşti, pentru că aşteptam să veniţi în vizită acolo. De ce aţi anulat-o?

BENJAMIN NETANYAHU: Au apărut unele probleme logistice, dar intenţia mea este să vin în România. Nu ar fi prima dată când aş veni la Bucureşti şi vă purtăm sentimente speciale.

MIHAI GÂDEA: Când vă gândiţi la România, aţi putea spune care sunt primele trei lucruri care vă vin în minte?

BENJAMIN NETANYAHU: O ţară călduroasă, călduroasă, călduroasă. Avem 4.000 de evrei care au venit din România. Sunt mari patrioţi ai Israelului, dar sunt mari patrioţi şi ai României. Este o punte umană. De exemplu, medicul meu personal vine din România.

MIHAI GÂDEA: Un om minunat.

BENJAMIN NETANYAHU: Într-adevăr. Îmi spune mereu lucruri minunate despre România, dar să ştiţi că aceste lucruri le-am descoperit şi eu, în timpul vizitelor şi întâlnirilor.

MIHAI GÂDEA: E unul dintre cei mai buni ambasadori pentru Israel. De fiecare dată când discut cu dânsul, e un om atât de minunat. Vorbeşte mereu despre ţara sa, dar iubeşte atât de mult şi România. E un om minunat.

MIHAI GÂDEA: Domnule Prim-Ministru, permiteţi-mi să vă pun o întrebare la care mulţi români aşteaptă răspunsul.

În primăvară, Premierul României, Viorica Dăncilă, a venit la Ierusalim, însoţită de Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cunoaşteţi discuţiile care au apărut referitoare la relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

În Bucureşti s-a stârnit o furtună politică, în care s-au implicat Preşedintele, liderul opoziţiei, chiar şi procurorii. Cum aţi privit această furtună politică şi ce doriţi să le spuneţi liderilor politici implicaţi în această dispută?

BENJAMIN NETANYAHU: În primul rând, am parte de destulă politică în Israel şi nu vreau să mă implic în politica din România. Dar vreau să spun că am avut parte de o prietenie imensă din partea tuturor liderilor cu care m-am întâlnit. Desigur că ne dorim ca toate ţările să-şi mute ambasadele la Ierusalim.

Preşedintele Trump a făcut acel anunţ istoric, în care, de fapt, a recunoscut evidenţa, şi anume că Ierusalimul e capitala Israelului. A fost mereu capitala poporului evreu timp de 3.000 de ani de la Regele David şi cu 1.000 de ani înainte de era noastră, a fost desemnată capitala noastră. Acolo se află sediul guvernului nostru şi acolo va fi mereu. Evident am apreciat decizia Preşedintelui Trump, decizie luată şi de alte ţări. Şi aştept ziua în care şi România va lua decizia, şi alte ţări. Şi, apropo, mă aştept ca alţii să ia decizia aceasta foarte curând. E o chestiune legată de moment, sunt sigur, dar se va întâmpla.

Când Guvernul României va decide să mute Ambasada la Ierusalim şi va recunoaşte că Ierusalimul e capitala Israelului, vom veni acolo cu covorul roşu. Vă asigur de asta.

MIHAI GÂDEA: Cu privire la relaţiile dintre ţările noastre, vreau să vă povestesc ceva. Am fost la un moment dat în Ierusalim şi o doamnă care lucra într-un restaurant ne-a întrebat de unde venim. I-am spus că venim din Bucureşti, din România. A fost foarte încântată. Am crezut că poate cineva din familia ei vine din România. Dar ea mi-a spus: „Nu. Nu. Am învăţat la şcoală că România e o ţară care nu a întrerupt niciodată relaţiile diplomatice cu Israelul. Am vizitat Bucureştiul, Braşovul, Timişoara”.

Era atât de încântată de România. Mi-am dat seama încă o dată că relaţia dintre ţările noastre, prietenia şi afecţiunea dintre naţiunile noastre sunt uluitoare. Întrebarea e: parteneriatul dintre statele noastre şi colaborarea dintre guvenele noastre se ridică la acelaşi nivel?

BENJAMIN NETANYAHU: Cred că se reflectă în profunzimea relaţiilor. Ştiţi, colaborăm în atât de multe domenii. Investitorii din Israel au făcut investiţii în România. În primul rând pentru că afacerile pot merge bine, dar cred că asta reflectă şi o anumită simpatie. Cooperăm în chestiuni legate de securitate, de anti-terorism. În arena diplomatică, plină de dificultăţi, România adesea se poziţionează de partea Israelului, iar noi apreciem asta. Ştim să ne recunoaştem prietenii şi considerăm că statul român e un mare prieten pentru noi.

MIHAI GÂDEA: Cum colaboraţi cu Guvernul României de acum şi ce aşteptări aveţi? Dacă aţi spune, de exemplu, OK, relaţiile cu guvernul român sunt la 7 pe o scală de 1 la 10...

BENJAMIN NETANYAHU: Dar nu cred că sunt la 7. Cred că peste 7. Aproape de 10, aş zice.

MIHAI GÂDEA: Atunci 9. Cum s-ar putea ajunge la 10, cum s-ar putea ajunge la 1.000.

BENJAMIN NETANYAHU: În câteva minute o să mă întâlnesc cu Primul-Ministru al României, la acest summit important. Şi sunt foarte mândru de faptul că e primul summit la care un lider străin a fost invitat. Consider că acesta e un compliment adresat ţării mele şi poporului meu şi prieteniei noastre. Cred că sunt multe modalităţi prin care relaţiile pot deveni mai bune - şi vor deveni -, dar aştept să am discuţii concrete cu premierul. A venit în Ierusalim, unde am avut o discuţie foarte bună şi sunt convins că la fel se va întâmpla şi acum. Relaţiile sunt pe o traiectorie ascendentă datorită simpatiei fireşti dintre noi, intereselor comune, datorită valorilor comune. Facem parte din aceeaşi civilizaţie. Nu doar pentru că avem jumătate de milion de israelieni care provin din România, dar şi pentru că suntem atacaţi de forţele Islamului fundamentalist, care îşi doresc să distrugă civilizaţia noastră, să ne ucidă oamenii. Vedem că sursele Islamului militarist nu vin doar din rândul extremiştilor suniţi, ca Al Qaeda şi acum Daesh (ISIS), dar şi că şi Iranul se află printre acestea. Iranul, adică şiiţii fundamentalişti care conduc ţara aceasta au sponsorizat o serie de atacuri teroriste prevăzute să aibă loc pe teritoriul Europei, dar acestea au fost oprite, cu ajutorul nostru.

Avem un interes comun ca ţările noastre să meargă înainte, ca popoarele noastre să trăiască mai bine, dar trebuie să asigurăm şi o viaţă mai sigură pentru popoarele noastre împotriva acestor ameninţări comune. Voi discuta despre acestea cu liderii de la acest summit din Varna.

MIHAI GÂDEA: Domnule Prim-Ministru, înainte de a pleca spre Varna, aţi declarat pentru presa israeliană că intenţionaţi să consolidaţi relaţiile cu ţările din regiunea aceasta, dar şi că „aceste ţări formează un bloc cărora vreau să le ofer politicile noastre, pentru a schimba abordarea ipocrită şi ostilă europeană”.

Care e viziunea dvs faţă de aceste ţări din această regiune şi cum aţi putea schimba atitudinea pe care aţi descris-o. Anul trecut aţi spus că UE şi-a pierdut minţile, acum spuneţi că sunt ipocriţi şi ostili. Cum puteţi schimba asta?

BENJAMIN NETANYAHU: Teama oricărui premier e să-i fie amintit ce-a spus în trecut. Cum poţi să ţii minte tot ce-am spus?

Ai dreptate. Aşa e. Am spus aceste lucruri. Dar cu certitudine nu m-am referit la Europa sau la ţările din Europa, ci la o anumită birocraţie care adesea nu ne tratează în mod onest. Iar eu vreau ca Israelul să fie tratat în mod corect. Este singura democraţie din Orientul Mijlociu. E singura democraţie pe o rază care se întinde pe o arie mult mai întinsă.

Noi credem în valorile asigurate de libertate, în cele asigurate de apărarea religiilor noastre.

Ar trebui să ştiţi că Israelul e singura ţară din Orientul Mijlociu în care creştinii nu doar că sunt apăraţi, dar comunităţile de creştini înfloresc. În toate celelalte părţi, creştinii sunt decimaţi.

Israelul nu protejează doar locurile sfinte, ci în primul rând îi apără pe creştini, şi le apără dreptul la credinţă.

Cred că această realitate ar trebui să se regăsească în politicile comune din Europa, pentru că Israelul mai face un lucru pe care, poate, oamenii nu îl realizează. E important pentru mine să folosesc oportunitatea oferită de acest interviu pentru a spune cât se poate de clar acest lucru.

Cred că doar în ultimii 2-3 ani, Israelul a oprit 40 de atentate teroriste majore, plănuite nu împotriva Israelului, ci împotriva altor ţări din toată lumea. Zeci de alte atacuri erau plănuite în Europa. Înţelegeţi că Israelul apără Europa. Iar faptul că Israelul se află în acel loc, că e un bastion al valorilor occidentale, al valorilor europene, în inima Orientului Mijlociu, blocând astfel marşul Islamului militarist – asta apără Europa. De aceea, mă aştept la acelaşi lucru din partea Europei. Vrem să fim trataţi în mod onest. E o cerinţă de bun-simţ şi chiar minimală. Sunt sigur că şi România ar avea aceeaşi poziţie.

MIHAI GÂDEA: Vreau să vă spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată în timpul unui interviu, în întreaga mea carieră.

De obicei, nu spun lucruri bune politicienilor cu care fac interviuri, dar vreau să ştiţi că vă admir modul în care vă conduceţi ţara, curajul pe care-l aveţi, tăria cu care duceţi bătăliile pentru convingerile ţării şi ale naţiunii dumneavoastră.

- Vreau să spun că mă simt foarte apropiat de un eveniment din istoria familiei dumneavoastră. E un lucru cunoscut de telespectatorii noştri. E vorba despre fratele dumneavoastră, Yoni. M-am întrebat ceva şi mereu am zis că dacă o să vă întâlnesc, va trebui să vă întreb. Ce credeţi că l-ar putea face pe fratele dumneavoastră să fie mulţumit de modul în care conduceţi Israelul ca Prim-Ministru?

BENJAMIN NETANYAHU: În primul rând, Mihai, apreciez foarte mult atitudinea ta. Ai putea veni să fii jurnalist în Israel? Ar îmbunătăţi modul în care ne tratează presa.

- Acum, foarte serios, nu trece o zi în care să nu mă gândesc la fratele meu şi la ce a lăsat în urmă. A pierit ducând o luptă militară împotriva terorismului. Iar eu am avut oportunitatea să fiu conducător pentru ţara mea, atât pe câmpul de bătălie, dar şi în bătăliile politice împotriva teroriştilor şi împotriva regimurilor teroriste. Cel mai proeminent regim terorist este Iranul. E o ţară care finanţează acte teroriste în Orientul Mijlociu şi vrea să obţină hegemonia asupra întregii lumi, impunându-şi ideologia strâmbă.

Bătălia pe care o conduc este de a împiedica Iranul să obţină arme nucleare şi de a opri marşul Iranului de a cuceri Orientul Mijlociu şi campania sa la nivel global.

MIHAI GÂDEA: Sunteţi mulţumit de modul în care Uniunea Europeană a răspuns la ruperea acordului cu Iranul şi cum se poziţionează în această chestiune?

BENJAMIN NETANYAHU: Nu, dar acum cred că, de acum, toate ţările, acum, vrând-nevrând, se vor alinia politicii ambiţioase pe care preşedintele Trump o adoptă, odată cu prima tranşă de sancţiuni, următoarea tranşă de sancţiuni urmează. Cred că e logic ca Iranului să nu-i fie oferite mijloacele pentru a-şi putea continua campania de agresiune. Acesta va fi efectul acestor sancţiuni. Sper că Europa se va alinia acestei politici pentru că eu cred că aceasta este politica corectă, nu în termeni de moralitate, dar cred că e politica corectă în termeni de interese reale ale civilizaţiei noastre comune împotriva celor care o ameninţă. 

- Aţi întrebat despre fratele meu. Fratele meu a fost un om remarcabil. A căzut în luptă când avea 30 de ani.

MIHAI GÂDEA: E admirat nu doar de naţiunea dumneavoastră, ci de mulţi alţii din toată lumea.

BENJAMIN NETANYAHU: Dar ştiţi, era o legendă şi fără să moară. Era o legendă când trăia. A condus multe misiuni de salvare. A fost un comandant excepţional, dar a fost un războinic care iubea poezia. A fost un om de o inteligenţă şi de o sensibilitate extraordiordinare. Când era mai mic, mama spera că va ajunge scriitor. A devenit scriitor, pentru că a scris 300 de scrisori de când avea 17 ani până la 30 de ani. Ultima scrisoare a fost cu câteva săptămâni înainte să piară, conducând o operaţiune de salvare în Uganda.

Am strâns aceste scrisori şi le-am cuprins într-o carte şi cred că această carte a fost deja tradusă în limba română. Dacă o să-i citiţi scrisorile, o să vedeţi că sunt ca o fereastră care se deschide spre sufletul său. Nu a scris despre bătăliile pe care le-a condus sau despre decoraţiile pe care le-a primit. N-a spus nici măcar un cuvânt. Dar şi-a dedicat viaţa pentru a se asigura că poporul evreu va supravieţui în Statul său şi că statul Israel va înflori. Dacă, pentru asta, a trebuit să-şi sacrifice viaţa, a ştiut exact ce face şi a făcut-o cu foarte mult curaj. Da, cred că e un exemplu pentru mulţi în Israel şi în restul lumii.

MIHAI GÂDEA: Domnule Prim-Ministru, vă mulţumesc pentru interviu.

BENJAMIN NETANYAHU: Mulţumesc şi eu.

- Vă aşteptăm în Israel.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole