Antena 3 CNN Externe Ediția din acest an a Eurovision ar putea fi anulată

Ediția din acest an a Eurovision ar putea fi anulată

1 minut de citit Publicat la 12:23 27 Mar 2019 Modificat la 12:23 27 Mar 2019

Concursul muzical internaţional Eurovision 2019, programat să aibă loc la Tel Aviv în perioada 14-18 mai, ar putea fi anulat, pe fondul atacurilor cu rachete şi problemelor legate de securitate în Israel, scrie The Jerusalem Post, citat miercuri de agenţia ARMENPRESS. 

Luni, o rachetă lansată din Gaza a lovit o casă în moshavul Moshmeret în centrul Israelului, rănind şapte civili, inclusiv copii. 

Reprezentanţi oficiali ai Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) urmăresc atent evoluţiile, dar nu au planuri concrete. Ei au difuzat un comunicat, informând că participanţii la Eurovision din Norvegia, Muntenegru şi Marea Britanie au sosit deja luni în Israel. 

Este a doua oară în mai puţin de două săptămâni când a avut loc un atac cu rachete lansate spre centrul Israelului. În acelaşi timp, cu 50 de zile până la începerea Eurovision, preocupările legate de o escaladare în timpul competiţiei - sau chiar de posibilitatea unui atac - cresc. 

"Siguranţa şi securitatea sunt întotdeauna de o importanţă capitală pentru EBU", se arată în comunicatul transmis prin e-mail. 

"Continuăm să lucrăm împreună cu KAN (canalul public israelian - n.r.) şi autorităţile israeliene corespunzătoare pentru a garanta siguranţa celor care se pregătesc şi care vor participa la concursul Eurovision din luna mai. Vom continua să monitorizăm îndeaproape situaţia actuală din Israel", se adaugă în comunicat.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole