Antena 3 CNN Economic Biz News Economistul Mircea Coşea: Pensiile nu pot creşte cu 40%, e extrem de periculos. Vor fi efecte grave în 2021

Economistul Mircea Coşea: Pensiile nu pot creşte cu 40%, e extrem de periculos. Vor fi efecte grave în 2021

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:07 18 Apr 2020 Modificat la 12:07 18 Apr 2020

"Nu putem creşte punctul de pensie cu 40% în acest moment. E o chestiune extrem de periculoasă. Dacă se va face, ea va fi electorală şi populistă, cu efecte foarte grave în anul 2021. 

Este nevoie de o creştere a pensiilor, dar ea să se facă pe alte baze: să fie adaptată inflaţiei, să fie cu procente mai mici, să se discute la Ministerul Muncii.

O creştere în momentul de faţă cu 40% mi se pare irealistă", a spus economistul Mircea Coşea, sâmbătă, la emisiunea Income, de la Antena 3.

De aceeaşi părere sunt şi analiştii economici.

"Ştiu că e un risc electoral, dar trebui să o spunem şi, atunci, o decizie raţională, curajoasă, transparentă, lucidă ar fi ca această creştere a pensiilor să fie amânată într-o primă fază. Altfel, în câteva luni, riscăm să intrăm într-un colaps absolut", atrage atenţia şi analistul economic Adrian Măniuţiu.

În plus, pensiile "nesimţite" şi cele foarte mari ar putea să treacă într-o fază de plafonare, aşa cum salariile au fost reduse pentru a salva locurile de muncă şi pentru a asigura continuarea firmelor, mai spune Măniuţiu.

În acest timp, guvernanţii au evitat să pună punctul pe i, iar ministrul Finanţelor s-a lăsat citat prin intermediul unui consilier de stat al premierului, spunând că în prezent nu se schimbă nimic în zona pensiilor, ca şi prevederi.

Economist: Pensiile nu pot creşte cu 40%

Citește mai multe din Biz News
» Citește mai multe din Biz News
TOP articole