Antena 3 CNN Actualitate Țările care vor menține economia globală peste 15 ani. Germania nu va mai fi motorul economic al Europei, iar Statele Unite pierd primul loc

Țările care vor menține economia globală peste 15 ani. Germania nu va mai fi motorul economic al Europei, iar Statele Unite pierd primul loc

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:45 27 Dec 2023 Modificat la 10:45 27 Dec 2023

Potrivit noilor previziuni pe termen lung, Marea Britanie va fi cea mai performantă economie majoră a Europei în următorii 15 ani, reducând decalajul faţă de Germania şi extinzându-şi avansul faţă de Franţa.

Centrul de Cercetare Economică şi de Afaceri (CEBR) a prezis că, în Marea Britanie, creşterea PIB-ului se va situa între 1,6% şi 1,8% în perioada de până în 2038, ceea ce o va ajuta să îşi păstreze poziţia de a şasea economie a lumii, informează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Prognozele prevăd că Marea Britanie va scăpa de unele probleme economice care durează de ani de zile şi care au avut ca factori Brexitul şi o serie de şocuri, printre care pandemia şi inflaţia în creştere.

Economia Marii Britanii a fost îngreunată de creşterea anemică a productivităţii de la criza financiară încoace, iar în ultimii ani au apărut şi probleme legate de oferta de forţă de muncă.

Citește și: Taxele pe care le va plăti fiecare român de la 1 ianuarie 2024. Calculatorul online: "Vor fi mai puțini bani la oameni"

Asta a determinat Banca Angliei să adopte o viziune mai pesimistă asupra perspectivelor de creştere economică ale Regatului Unit în următorii ani.

Germania, Italia şi SUA sunt pe cale să coboare în clasamentul PIB-ului.

Clasamentul mondial în 2023:

SUA; China; Germania; Japonia; India ; Marea Britanie; Franţa; Italia; Brazilia; Canada.

Cum ar arăta clasamentul în 2038 conform previziunilor CEBR:

China; SUA; India; Japonia; Germania; Marea Britanie; Franţa; Brazilia; Coreea de Sud; Canada.

Conform clasamentului economic mondial pe termen lung al CEBR, economia Regatului Unit ar creşte mai rapid decât toate cele patru mari economii din zona euro, Franţa, Germania, Italia şi Spania, dar nu la fel de rapid ca SUA.

Compania de consultanţă economică se aşteaptă ca China să depăşească SUA ca cea mai mare economie mondială în 2037, cu o dublare a PIB-ului mondial determinată de faptul că economiile în curs de dezvoltare vor recupera decalajul faţă de cele avansate.

Până în 2038, Italia va ieşi din primele 10 economii ale lumii, fiind înlocuită de Coreea de Sud. SUA şi Germania vor coborî în clasament, în timp ce India şi Brazilia, două economii în curs de dezvoltare, vor urca.

Franţa va avea performanţe inferioare celor ale Marii Britanii, în special din cauza sectorului public extins şi a nivelului ridicat de impozitare, în timp ce încetinirea producţiei din Germania va ajuta Marea Britanie să reducă decalajul.

Etichete: economia globală
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole