Antena 3 CNN Actualitate Eclipsă de Soare 4 decembrie 2021. Imagini de la cel mai spectaculos eveniment astronomic al finalului de an

Eclipsă de Soare 4 decembrie 2021. Imagini de la cel mai spectaculos eveniment astronomic al finalului de an

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:49 04 Dec 2021 Modificat la 14:45 20 Dec 2021

Faza totală a eclipsei nu va putea fi observată decât de pe suprafața Atlanticului de Sud, apoi va trece peste Antarctica Occidentală, și va lua sfârșit în extremitatea sudică a Pacificului.

Potrivit dcnews.ro, va putea fi observată și ca o fază parțială foarte slabă, din sudul Africii și din sud-estul Australiei.

Imagini de la eclipsa totală de Soare de sâmbătă, 4 decembrie 2021

Această eclipsă va fi neobișnuită, deoarece traseul eclipsei totale se va deplasa de la est la vest în Antarctica de Vest, în timp ce majoritatea traseelor eclipselor se deplasează de la vest la est. Această inversare nu este posibilă decât în regiunile polare. Traseul eclipsei prin Antarctica va fi lângă insula Berkner, va traversa un arc peste continent, va ieși și va trece peste insula Shepard, scrie Wikipedia.

Ultima eclipsă de Soare a fost una inelară/parţială şi a avut loc pe 10 iunie 2021, care a putut fi observată şi din România ca o eclipsă parţială de Soare.

Următoarea eclipsă de Soare va fi una parţială şi va avea loc pe 30 aprilie 2022

Aceasta va putea fi observată din sud-estul Pacificului şi sudul Americii de Sud, potrivit www.astro-info.ro. 

Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parţiale, inelare şi totale.

Acestea se observă numai din anumite locuri de pe glob, iar faza maximă, de totalitate, se observă doar pe o fâşie lată de 200 km, de aici decurgând şi raritatea lor, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Mihai Voropchievici a analizat eclipsa, din punct de vedere astrologic 

Conform astrelor, aceasta va schimba în bine soarta multor zodii, dar va aduce și câteva îngrijorări. Numerologul Mihai Voropchievici a explicat, la Antena 3, la ce trebuie să fie atenți românii.

"E ultima eclipsa de anul acesta. Este o eclipsa totală de Soare vizibilă, de această dată, numai în emisfera sudică. Iar influxurile acestei eclipse au atins România, azi dimineață la ora 9:34, ora Bucureștiului", a anunțat Mihai Voropchievici, la Antena 3.

"Se repun din nou în funcție toate problemele de la eclipsa din 10 iunie. Există câteva aspecte negative. Conjuncția Pluto-Venus din casa a 12-a cu Luna Neagră din tema natală a României. Și acum vom vedea circumstanțele sociale și situațiile dificile care au subminat încrederea în sine a românilor. De fapt, o proiecție a fricilor interioare, care nu ne-au permis să acționăm.

Vor fi dintre aceia care, la un moment dat, au avut totuși puterea să ia decizii, ca să îndrepte niște lucruri spre binele lor. Dar au trebuit să suporte și repercursiunile faptelor supuse cutumelor sociale de către cei care sunt la putere.

Acum, la eclipsa, vor fi puse sub lupă veniturile pensionarilor, spitalele de boli cronice, se va recalcula coșul familiei, se vor reaorganiza servicile de asistență sociale precum și ajutoarele sociale. Iar Parlamentul ar trebui să lanseze noi proiecte pentru serviciile de sănătate și reorganizarea sistemului de sănătate și de educație.

Aspectele armonice dintre Uranus, care e în tranziție, cu Pluto în natal și Jupiter în natal al României, nu ar trebui să ne bucure. Este o revoluție în structura economicului, a socialului, educației și sănătății. Politici destul de dure și, uneori, nu sunt pe placul românilor.

Posibil să asistăm și la o schimbare de structură a politicului, prin reducerea numărului de parlamentari. Dar la fel de bine poate fi vorba despre câteva mișcări sociale și economice prin care România poate să renască din propria cenușă. Atenție, însă! Acestea nu se realizează anul asta, într-un an sau doi. Efectele se văd în 4-5 ani."

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole