Antena 3 CNN Externe Diaspora Campioana României la rugby, blocată în Africa de Sud după un turneu, din cauza noii tulpini Omicron

Campioana României la rugby, blocată în Africa de Sud după un turneu, din cauza noii tulpini Omicron

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:37 27 Noi 2021 Modificat la 19:49 27 Noi 2021

Totul din cauza faptului că toate zborurile spre Uniunea Europeană au fost anulate odată cu apariţia noii tulpini africane a COVID, botezată Omicron.

Echipa României caută acum variante ca să se întoarcă în ţară.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a confirmat această situaţie şi se încearcă găsirea de soluţii alternative.

Echipa campioană de Rugby a României, CMS Ştiinţa Baia Mare, era plecată de două săptămâni în Africa de Sud.

Directorul general pentru Afaceri consulare încearcă acum să găsească bilete de avion pentru ca echipa românească să se întoarcă acasă. Mai exact, se încearcă găsirea de zboruri de linie.

Raed Arafat îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în sudul Africii și în zonele limitrofe

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, îi sfătuiește pe români să evite călătoria în zonele în care a apărut nouă tulpină a virusului.

Sunt vizate țările din sudul Africii, dar și zonele limitrofe, a explicat șeful DSU.

Raed Arafat recomandă doar călătoriile esențiale și renunțarea la vizitele în țările afectate, inclusiv cele aflate în vecinătate.

"Să calculăm foarte bine orice deplasare și să fie doar cele esențiale, dacă se poate să fie evitată. Să ne gândim că prima zonă unde este posibil să se extindă va fi cea limitrofă... Trebuie să fie atenți cei care se deplasează, oricând regulile pot fi schimbate, nu avem timp de așteptare, când se ia hotărârea se și aplică", a precizat Raed Arafat.

Românii care vin din țări africane intră în carantină

Cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, din Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, care sosesc din aceste șapte state în care a fost detectată varianta Omicron intră automat în carantină după cum urmează:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole