Antena 3 CNN Actualitate E risc uriaș de avalanșă în Munții Bucegi și Făgăraș. Avertismentul salvamontiștilor pentru turiști

E risc uriaș de avalanșă în Munții Bucegi și Făgăraș. Avertismentul salvamontiștilor pentru turiști

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 20:06 25 Dec 2024 Modificat la 20:06 25 Dec 2024

Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca, până la stabilizarea stratului de zăpadă, să evite traseele alpine din aceste zone montane, în special cele aflate la altitudini mari sau pe versanţii abrupţi.

„Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Braşov atrag atenţia asupra riscului ridicat de avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special la altitudini de peste 1.800 de metri. Ninsorile recente au depus un strat consistent de zăpadă, local peste 20-25 cm, care, combinat cu vântul puternic, a format plăci instabile pe versanţi. Aceste condiţii favorizează declanşarea avalanşelor, atât spontan, sub influenţa vântului sau a ninsorilor, cât şi la suprasarcini provocate de trecerea turiştilor sau schiorilor. Stratul superior al zăpezii, caracterizat de o rezistenţă redusă, poate aluneca peste straturile mai vechi, provocând avalanşe de dimensiuni medii şi, în zonele cu acumulări mari, chiar considerabile”, au transmis, miercuri seară, oficialii Salvamont Braşov.

Aceştia precizează că riscul de producere a avalanşelor este de 3, pe o scară de la 1 la 5, în care 5 reprezintă risc maxim. Gradul de risc poate creşte în următoarele zile din cauza ninsorilor suplimentare prognozate.

„Recomandăm turiştilor şi practicanţilor sporturilor de iarnă să evite traseele alpine din Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş, în special cele aflate la altitudini mari sau pe versanţii abrupţi, până la stabilizarea stratului de zăpadă”, precizează Salvamont Braşov.

Celor care decis totuşi să urce pe munte, salvatorii le amintesc că echipamentul specific pentru iarnă este obligatoriu şi trebuie să includă detector de victime în avalanşă (DVA), lopată, sondă, cască, colţari, piolet şi, dacă este posibil, rucsac cu airbag pentru avalanşă. Deplasările trebuie făcute doar în grupuri bine pregătite, cu distanţe suficiente între membri pentru a reduce riscul suprasarcinilor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole