Antrenorul român Dan Petrescu, care a câştigat titlul în România cu CFR Cluj, va prelua echipa Guizhou Hengfeng, ultima clasată în Superliga de fotbal a Chinei şi care a anunţat joi demiterea tehnicianului spaniol Gregorio Manzano, relatează EFE.
Guigzhou ocupă locul 16, ultimul, cu 4 puncte din 11 meciuri, la 7 lungimi de zona sigură. Clubul chinez a anunţat joi despărţirea de Manzano şi angajarea românului Dan Petrescu, care are deja o experienţă în ţara asiatică, cu Jiangsu Suning în sezonul 2015/2016, cucerind Cupa Chinei cu clubul amintit.
Dan Petrescu a preluat CFR Cluj în iunie 2017, când a semnat un contract pe doi ani cu clubul ardelean. El a reuşit să cucerească al patrulea titlu din istoria grupării clujene.
Petrescu este al doilea român care antrenează în acest sezon în China, după ce Cosmin Olăroiu a preluat-o pe Jiangsu Suning (locul 4 în clasament). Cei mai cunoscuţi fotbalişti cu care va lucra tehnicianul român la Guizhou Hengfeng sunt atacantul croat Nikica Jelavic şi mijlocaşul spaniol Mario Suarez (ex-Atletico Madrid).