Antena 3 CNN Life Sănătate „E chinuitor”. Cât de periculoasă e tusea convulsivă pentru copii. Avertismentul medicilor

„E chinuitor”. Cât de periculoasă e tusea convulsivă pentru copii. Avertismentul medicilor

de Bianca Chirilă    |   

O boală aparent controlată până acum câţiva ani a revenit în forţă. Vorbim despre tusea convulsivă care, deşi debutează aparent ca o simplă răceală, poate pune viaţa pacientului în pericol. Pentru a o preveni cea mai simplă şi sigură soluţie ar fi vaccinarea, numai că numărul persoanelor imunizate scade de la an la an, spun medicii. 

Copiii ajung în doar câteva minute să nu mai poată respira din cauza tusei convulsive. Cunoscută în popor drept „tusea măgărească”, este o boală contagioasă provocată de o bacterie şi are efecte dramatice. Părinţii au crezit iniţial că este o simplă răceală, însă după ce situaţia s-a agravat au ajuns de urgenţă la camera de gardă. Medicii i-au diagnosticat corect - tuse măgărească.

Părinte: „Suntem deja de două nopți în spital, au început să răspundă la tratament, dar e greu să vezi cum tușesc până nu mai au aer, efectiv li se oprește respirația, e chinuitor.”

Părinte: „La început am crezut și noi că e o simplă răceală. A început cu o tuse normală și, treptat, s-a agravat. Am ajuns la urgențe, după am rămas internați.”

Părinte: „De 10 ani suntem părinți și până acum n-am mai întâlnit. Am mai trecut pin răceli și asemenea stări, dar să-ți vezi copilul că tușește până la epuizare e ceva înfiorător.”

Ondine Fodor – medic DSP Bihor: „Cel mai contagios este în faza de debut, când începe cu rinoree, febră, tuse și perioada de incubație e între cinci și 21 de zile. Se confirmă prin examinări de laborator.”

O soluţie pentru prevenţie ar fi vaccinarea, spun medicii, având în vedere că numărul cazurilor de tuse convulsivă creşte de la an la an. În Bihor, spre exemplu, dacă anul trecut au fost raportate două  cazuri, anul acesta au fost confirmate 27 de cazuri.

Ondine Fodor – medic DSP Bihor: „Este o boală prevenibilă prin vaccinare. Se fac la nou-născuți începând cu luna a doua, a patra și a șasea de viață, se fac rapeluri, apoi la vârsta de 15, 18 luni, ulterior patru, șase ani, 11, 14 ani și în perioada de adult.”

Toate cazurile sunt trimise în spitalele de boli infecţioase şi obligatoriu raportate.

Subiecte în articol: tuse convulsivă boala medici vaccin
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile