Când vine vorba de orice un tratament, toată lumea e conștiincioasă și responsabilă, ținem cont de ore, de asocierea (sau nu) cu alimentele și alcoolul, este de părere nutriţionistul Mihaela Bilic.
Câteodată medicamentele sunt mai eficiente și au mai puține efecte secundare dacă sunt administrate la masă, când stomacul este plin. Există însă câteva interacțiuni de care trebuie să ținem seama și culmea e că ele țin mai mult de băuturi decât de mâncare.
Alcoolul este principalul dușman al medicamentelor și nu pentru că le blochează efectul, ci pentru că îl intensifică.
Sucul de grapefruit, deși sănătos la prima vedere, influențează negativ peste 20 tipuri de medicamente, de la antihipertensive și anticoagulante, până la antihistaminice, sedative, antivirale etc.
Laptele este cel de al treilea lichid ce poate interfera cu medicamentele, de data asta fiind vorba de formarea unor compuși insolubili între calciul din lapte și substanțele active din structura medicamentului, compuși ce nu pot fi absorbiți și folosiți în organism, potrivit exquis.ro.