"Statistic vorbind, 70% din populaţia planetei va avea cel puţin un episod de cefalee în viaţă. Cauzele sunt multe, de la lipsa de somn, o cină copioasă, stres, până la consumul de alcool abuziv", a spus dr. Dan Mitrea, miercuri, în cadrul emisiunii Sfat de sănătate de la Antena 3.
Simptomele comune ale cefaleei
"Durerile de cap sunt experimentate de fiecare în felul lui. De obicei, durerea de cap, care este cea mai comună se numeşte cefalee de tensiune şi este ca o senzaţie de tensiune care apare de obicei la nivelul frunţii sau la nivelul tâmplelor, iar pacientul simte ca şi cum ar fi strâns de cap. Mai poate fi însoţită şi de stare de greaţă sau chiar vărsături.
Migrena este şi ea tot un fel de cefalee primară, dar este de gen pulsatil, adică persoana simte ca o pulsaţie, care poate fi pe jumătate de faţă sau jumătate de craniu. Acest tip de durere se asociază şi cu nişte fenomene mai particulare. Pacientul este deranjat de zgomote, lumină.
Un alt tip de cefalee mai particulară şi puţin mai rară, se numeşte claster. Este o durere în jurul ochiului care se asociază cu roşeaţa ochiului, lacrimaţie.
Poate să fie şi o cefalee secundară, care ea în sine să fie de la o boală, cum ar fi o infecţie gripală. Poţi să ai durere de cap şi dacă ai avut o infecţie respiratorie sau o problemă digestivă sau poţi să ai inclusiv o cefalee dată şi de o leziune în cap, adică să ai o problemă la nivelul creierului şi să dea durere de cap", a explicat medicul neurolog.
Cafeaua ajută atunci când avem dureri de cap
"Dacă este o durere pe care o ştim de mult şi respectă acelaşi tipar, adică că am mai avut aceste dureri de când eram mai tineri şi ştim că apare atunci când nu dormim suficient, când avem o cină copioasă sau când consumăm alcool, putem să încercăm analgezice uşoare, cum ar fi aspirina, paracetamolul sau chiar o cafea.
Dacă vorbim despre o durere de cap care este nouă, nu am mai avut aşa ceva, atunci indicat este să cerem sfatul medicului specialist.
Problema apare atunci când aceste medicamente sunt luate în mod abuziv, adică dacă le folosim în mod regulat pe timp îndelungat, iar timp îndelungat înseamnă peste 14 zile pe lună", a spus medicul.
Ce boli poate ascunde o durere de cap
"De la banalele probleme cu vederea, până la chestii serioase, cum ar fi tumorile cerebrale, prin faptul că există acolo, determină o presiune crescută pe creier şi asta duce la durerile de cap. Mai poate ascunde un AVC sau o boală metabolică sau un deficit de vitamine sau minerale.
Cei care nu au mai avut dureri de cap sau sunt recurente şi diferite de ce aveau până acum, să meargă la medic. Sau dacă am avut dureri de cap rebele, care nu mai răspund la tratamentul pe care l-am mai luat", a mai precizat dr. Mitrea.