Biologii de la Societatea Ornitologică Română au realizat primele poze ale zăganului aflat în România, specie de vultur care nu a mai fost confirmată în țara noastră de mai bine de 80 de ani.
Biologul Sebastian Bugariu și ecologul Cristi Domșa au fost norocoșii care au văzut si au fotografiat pasărea. De când Adonis a ajuns în România, SOR este în legătură cu coordonatorul elveţian al proiectului şi omologii de la LPO France, organizație care are are în plină desfășurare un proiect de reintroducere a zăganilor, proiect din care face parte și Adonis. Pasărea ajunsă în România provine dintr-un program de înmulţire din captivitate, din Cehia, şi a fost eliberată în 2014 în Masivul Central Francez într-un proiect european de reintroducere a zăganilor.
Adonis a plecat apoi prin toată Europa –Belgia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Slovacia, Polonia, Belarus, Ucraina și acum România. Coordonatorul elveţian a luat legătura cu Ciprian Fântână (SOR) și a semnalat faptul că emițătorul păsării transmitea date din aceeași locație, ceea ce însemna că e posibil să fi aparut probleme.
Biologul Sebastian Bugariu și ecologul Cristi Domșa au format echipa care a verificat starea vulturului. „Mergeam cu Cristi în apropiere de locația indicată de emițător, când l-am văzut. Adonis era pe un mal înalt, în apropiere. Era imposibil de ratat, pentru că este o pasăre foarte mare. După ce ne-a văzut, și-a luat zborul și a trecut apoi pe deasupra noastră de mai multe ori, ceea ce ne-a dat ocazia să îl vedem bine şi să avem fotografii detaliate cu vulturul”, a povestit biologul Sebastian Bugariu.
Cei doi angajați ai SOR au verificat apoi zona în detaliu. Au găsit un cadavru de câine de talie mare, din care se hrăneau corbi și ulii șorecari. Un os mare, femurul, lipsea deja, semn că și vulturul se hrănise – zăganii sunt necrofagi, dar mănîncă predominant oasele, au de regulă nevoie de alte specii care să consume carnea unui cadavru înainte de a se hrăni ei. A urmat un apel telefonic către coordonatorul elveţian, informându-l că nu sunt motive de îngrijorare, vulturul nu are probleme de sănătate.
Până acum, zăganul Adonis, primul observat în România dupa 83 de ani, a survolat Transilvania. În zilele în care „se plimbă”, Adonis poate parcurge 190-200 de kilometri sau chiar mai bine. Traseul său poate fi observat online pe hartă, la următoarea adresă: http://rapaces.lpo.fr/gypaete-grands-causses/le-suivi-des-oiseaux#idancre1
Datale publice de pe acest site au un delay de câteva zile, în funcţie de cum sunt recepţionate de la emiţătorul de tip GPS-GSM.
Zăganul (cuvântul este moştenit din limba dacilor), mai este cunoscut şi sub denumirea de vultur bărbos. Este un vultur dispărut din fauna noastră în prima parte a secolului 20, caracteristic zonelor muntoase și este prezent în mod obişnuit la altitudini cuprinse între 500-4000 m, dar a fost întâlnit şi la 7500 m altitudine în Himalaya.
Societatea Ornitologică Română este primul ONG de mediu fondat în România după Revoluția din 1989 și este, totodată, cel mai longviv ONG de mediu.