Antena 3 CNN Externe După fuga din Harkov, rușii pun în scenă marea evacuare. Pe listă, Crimeea și Belgorod

După fuga din Harkov, rușii pun în scenă marea evacuare. Pe listă, Crimeea și Belgorod

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 16:59 13 Sep 2022 Modificat la 17:08 13 Sep 2022

Informația este prezentă într-un raport publicat marți de Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), citat de agențiile de presă EFE și Ukrinform.

"Acțiunile încununate de succes ale forțelor ucrainene au obligat așa-zisele autorități din Crimeea ocupată temporar și din sudul țării noastre să-și mute de urgență familiile pe teritoriul Federației Ruse", se arată documentul citat.

Acesta mai precizează că angajați ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) şi comandanți ai unor unități militare încearcă, în secret față de subalterni, să-și vândă casele și să-și evacueze de urgență rudele din peninsulă.

Raport ucrainean:rușii ar fi impus restricții la tranzitul "Podului lui Putin"

În schimb, rușii ar fi interzis cetățenilor obișnuiți să-și vândă imobilele din zonă.

De asemenea, autoritățile ruse ar fi impus restricții privind circulația peste Podul Crimeei și încearcă prin toate mijloacele să nu permită accesul la informații despre contraofensiva desfășurată de armata ucraineană, susține documentul elaborat în cadrul  Ministerului ucrainean al Apărării.

Potrivit agenției Ukrinform, până luni forțele ucrainene au reușit să înainteze aproximativ 12 kilometri în teritoriul controlat de ruși în sudul Ucrainei și au eliberat 13 localități.

Guvernatorul din Belgorod cere evacuarea populației din localitățile de graniță

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a îndemnat din nou civilii să părăsească satele din apropierea graniței cu Ucraina.

Belgorod se învecinează cu regiunea ucraineană Harkov, din care militarii ruși s-au retras în grabă, la finele săptămânii trecute, în fața ofensivei Kievului.

Gladkov a scris marți pe Telegram că a fost în satul Zuravlevka, unde situația este "dificilă, dar serviciile sunt la locul lor", inclusiv poliția de frontieră.

"Încercăm în continuare să îi convingem pe oamenii rămași în Zuravlevka și Nekoteevka să-și părăsească temporar casele", a precizat el.

Bombardele de-a lungul graniței au afectat comunități de ambele părți, fiind semnalate locuințe avariate și câmpuri de cereale incendiate, notează CNN.

Foto: vedere parțială a podului care leagă Crimeea de Rusia

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole