Antena 3 CNN Externe După eșecul răsunător cu acordul Brexit, Theresa May își poate pierde și scaunul

După eșecul răsunător cu acordul Brexit, Theresa May își poate pierde și scaunul

1 minut de citit Publicat la 09:12 16 Ian 2019 Modificat la 09:12 16 Ian 2019

Premierul britanic Theresa May se confruntă miercuri cu o moţiune de cenzură ce poate duce la căderea guvernului, la o zi după ce deputaţii au respins, cu o majoritate covârşitoare, acordul său privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează AFP. 

În Camera Comunelor, acordul încheiat de Theresa May cu Bruxellesul nu a obţinut decât 202 voturi ''pentru'', comparativ cu 432 de voturi ''împotrivă'', aceasta fiind cea mai grea înfrângere suferită de către un lider britanic începând din anii 1920. Acest vot istoric a lăsat Regatul Unit într-o incertitudine în ce priveşte viitorul său, cu două luni şi jumătate până la Brexit, prevăzut pe 29 martie. 

Imediat ce a fost cunoscut votul privind acordul, liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a prezentat o moţiune de cenzură împotriva guvernului, calificând acest rezultat drept ''catastrofal''. 

Iniţiativa lui Corbyn are însă puţine şanse de reuşită. Partidul Conservator, formaţiunea politică a Theresei May, şi micul partid ultra-conservator nord-irlandez DUP, care au dus greul acordului privind Brexit-ul, nu au de fapt nici o dorinţă de a se vedea înlocuiţi de către laburişti la frâiele ţării. Începând de marţi seara, DUP şi mai mulţi deputaţi rebeli conservatori au anunţat că o susţin pe Theresa May. 

Tabloidul conservator Daily Mail, pro-Brexit, estimează însă că soarta sa ''atârnă de un fir de păr''. 

Potrivit editorialistului din Times, Matthew Parris, este timpul acum ca parlamentarii cu multă experienţă să preia dosarul Brexit-ului. ''Nu există nici un leadership, nici în cadrul guvernului, nici în rândul opoziţiei, care să fie capabil să ne ajute să ieşim din această situaţie rea'', scrie el. 

Votul privind moţiunea de cenzură este prevăzut pentru ora 19:00 GMT. Dacă moţiunea va fi adoptată, noul executiv trebuie să fie format şi să obţină votul de încredere din partea parlamentului în decurs de 14 zile. În caz de eşec, sunt convocate noi alegeri legislative. 

Dacă dna May reuşeşte să se menţină, ea va avea termen până luni să prezinte ''un plan B''. Theresa May are mai multe opţiuni: să se angajeze să revină la negocieri cu Bruxellesul sau să ceară o amânare a datei Brexit-ului. Respingerea acordului deschide de asemenea posibilitatea unei ieşiri a Marii Britanii din UE fără un acord, variată ce provoacă îngrijorare îndeosebi în rândul mediilor economice. 

Etichete: theresa may Brexit
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole