După Codruț Marta, un alt apropiat al lui Sorin Blejnar, fost șef al Fiscului, a dispărut. Este vorba de numărul doi din dosarul lui Blejnar, directorul de achiziții din ANAF, potrivit informațiilor prezentate marți, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
Dan Stroe, șef la Fisc, cel care a semnat contractele în urma cărora un comision important s-a întors la Sorin Blejnar nu a fost găsit de procurori pentru a fi adus la audieri.
El nu a fost de găsit de instituțiile statului nici luni, nici marți.
”Evaporarea e cam ciudată și nu cred să fie recentă”, a comentat jurnalistul Adina Anghelescu, marți, la Antena 3.
Dan Stroe, directorul de achiziții din ANAF, a mai fost reținut o dată, în dosarul clanului Butoane.
Cine este celălalt dispărut, Codruț Marta
Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în mai multe dosare de evaziune fiscală, fiind cercetat alături de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar şi de alte persoane cu funcţii de conducere în autorităţi de control ale statului.
Marta a dispărut în urmă cu patru ani, iar potrivit legii, acesta putea fi declarat decedat după doi ani, dacă nu existau indicii că s-ar afla în viaţă.
Fostul şef de cabinet al lui Blejnar nu mai este de găsit de când procurorii au descoperit că ar fi implicat în gruparea evazionistă care a produs o pagubă de 56 de milioane de euro la bugetul de stat.