Antena 3 CNN Show Showbiz După 30 de ani, Corina Chiriac a făcut o dezvăluire inedită. Ce secret se ascunde în spatele piesei sale „Rața”

După 30 de ani, Corina Chiriac a făcut o dezvăluire inedită. Ce secret se ascunde în spatele piesei sale „Rața”

După 30 de ani, cântăreața Corina Chiriac a făcut o dezvăluire inedită. Artista a povestit ce secret se ascunde în spatele piesei sale „Rața”.

„Când începeam toți să fim sătui rău, un coleg de-al nostru, excepțional textier, Jack Rotaru, îl știe toată breasla… Ne vedeam, ne întâlneam, povesteam, ne veneau idei de lucru. Și zice: „Băi copii, ce ați zice voi dacă eu aș scrie un text – Asta nu e viață”. „Măi, Eugene, vrei să ne aresteze pe toți? Ce ai, ai căzut în cap? Eu nu am auzit nimic, ăla a plecat la baie”, i-am spus. Zice: „Nu, nu, dar ce ați zice?”. Noi: „Păi nici nu am auzit ce ai spus. la revedere…”. Și, mă rog, trece. Și găsesc eu piesa asta în repertoriul italian, că nu e românească. Și trec câteva luni și îi spun lui Jack: „Uite, un viitor șlagăr. Ia te rog și fă un text”.

Și vine momentul când îmi dă un text bătut la mașină, nu știu dacă știți, pe vremea aia, ca să ai mașină de scris îți trebuia autorizație de la Miliție. Ți vine el cu textul bătut frumos și ce văd eu în refren… „Asta nu e viață, singur tot mereu, n-am și eu o rață…”. Zic, măi, fir-ar al naibii, ești bun și a ieșit cântecul. Și n-a știut nimeni niciodată până acum la ce s-a referit. Au trecut 30 de ani de atunci”, a povestit artista, potrivit Libertatea.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile