Pentru Alexandra Simion, o profesoară pensionară în vârstă de 80 de ani, amintirea perioadei comuniste are un gust dulce-amărui, momentul cel mai greu fiind cel în care găsirea de produse alimentare devenise cea mai mare grijă a zilei de mâine.
„O perioadă a fost destul de bine, se găseau produse. Asta mai la început, prin anii 75, către 80. Erau magazinele îmbelșugate, se găseau produse la prețuri rezonabile. Apoi, când Ceaușescu și-a propus să achite datoriile, s-a înăsprit totul. Nu găseam nici pâine. Cam din ‘83 până în ‘89 a fost foarte greu. Au dispărut produsele de pe piață, căldura era raționalizată, energia electrică funcționa câteva ore pe zi, apoi era întreruptă lumina, iarna era foarte frig.
Îmi aduc aminte că am trăit momente de coșmar. Se întrerupea lumina și într-o zi am uitat să-mi iau de acasă lanterna și nici chibrituri nu aveam. Blocul nostru nu avea lumină de afară, era luminat doar cu bec. S-a oprit lumina fix când eram pe scări, m-am rătăcit, nu mai știam cum să ajung la apartamentul meu, am urcat, am coborât, am trăit momente de disperare, m-am împiedicat pe scări. Până la urmă a venit cineva care avea un chibrit și așa am reușit să ajung acasă”.
Totuși, de anii în care era cadru didactic își amintește cu drag, excepția fiind doar perioada în care a trebuit să stea departe de familie pentru a-și putea practica meseria.
“În vremea comunismului, locul de muncă era asigurat. Spre exemplu, eu, ca absolventă a Facultății de Filologie, am primit repartizare. E adevărat că în provincie, dar erai obligat să ai un loc de muncă. Am lucrat în provincie timp de trei ani, în apropiere de Urziceni, eu fiind din București. Făceam naveta săptămânal. Din salariul pe care îl primeam nu-mi mai rămânea nimic, trebuia să iau de la soțul meu ca să completez și să-mi ajungă banii. Plăteam gazdă, trebuia toamna să-mi cumpăr lemne, plăteam mâncarea și transportul săptămânal. Erau puțini bani. E adevărat că nici prețurile nu erau foarte mari, dar erau puțini bani. Au fost niște ani grei. Veneam în București cu diferite ocazii. Aveam 24 de ani, toată familia era în București, inclusiv soțul, dar îi vedeam doar o dată pe săptămână”.
Pe lângă activitatea de la catedră, existau și activități de muncă patriotică la care elevii erau nevoiți să participe, sub supravegherea profesorilor. În cadrul acțiunilor de muncă patriotică, cei mici trebuiau să măture străzile, să selecționeze cartofi toamna în piețe. „Lucrurile au început să funcționeze altfel după perioada cu Ceaușescu. Nu mai erau impuse acțiunile de muncă patriotică și accentul se punea pe activitatea la catedră. Deci era mult mai bine și pentru cadrele didatice și pentru elevi”.
Cât despre prezența la cursuri, aceasta era obligatorie. Toți elevii trebuiau să ajungă la școală, iar sarcina profesorului era să se asigure de fiecare dată că se întâmpla acest lucru. „Aveam un elev care refuza să vină la școală. A trebuit să mă duc la el acasă și să încerc să-l conving să vină la școală. Dacă nu reușeam să-l aduc la școală, tot pe mine mă pedepseau”.
Presa în perioada comunistă
La televizor te puteai uita doar două ore pe zi, într-un anumit interval orar. Cât despre presa scrisă, știrile externe lipseau cu desăvârșire, iar cele mai multe informații regăsite în ziare făceau referire doar la succesul regimului comunist. „Se vorbea elogios despre comunism, despre realizări, despre drumul nostru spre victoria comunismului. Articolele erau laudative și urmăreau un singur scop: să te convingă cât e de bine organizat totul și cât de fericiți suntem”.
Viața culturală
„Spectacolele teatrale sunt foarte bune acum. E o diversitate de subiecte pe scenă, care satisfac toate gusturile. Atunci erau orientate spre o anumită tematică, tot spre aspectul social legat de comunism. Existau și spectacole foarte bune, dar se găseau foarte greu bilete. Nu oricine ajungea și trebuia să pierzi mult timp, să stai la rând. Acum e foarte accesibil să găsești bilete, dar sunt destul de scumpe”.
Călătoriile în străinătate, un vis frumos, dar imposibil în perioada lui Ceaușescu. „Pentru mine, libertatea de a călători a venit prea târziu”
„Nu exista posibilitatea să călătorești în străinătate. Cine se ducea trebuia să aibă aprobarea Securității. Li se făcea dosar de verificare. Cred că e cel mai important lucru în perioada actuală că poți călători oriunde. Dar, din păcate pentru unele persoane, cum sunt eu, această libertate de a călători a venit prea târziu. Aș fi dorit, dar nu se mai poate din motive de sănătate. În schimb, în perioada comunismului, am vizitat absolut toată țara și am stat în cele mai frumoase hoteluri. În afară am fost după Revoluție în Italia și atât”.
Perioada Revoluției din 1989
Seriile de proteste, de lupte de stradă și de demonstrații ce au avut loc în perioada 16-25 decembrie 1989, care s-au încheiat cu excutarea soților Ceaușescu, au marcat finalizarea regimului comunist din România. Peste 1.000 de persoane au plătit cu viața, iar alte peste 4.000 au fost rănite în cel mai crunt eveniment care a marcat istoria țării noastre.
„Noaptea de 24 spre 25 a fost iar cu lupte de stradă, cu oameni care au fost împușcați, cu victime. Se vorbește de peste 1.000 de victime. Eu nu am ieșit pe stradă, știu doar din ce am urmărit la televizor. În perioada Revoluției s-a dat drumul la televiziune. Ceaușescu a fost executat, ceea ce, din punctul meu de vedere, a fost o greșeală. Trebuia lăsat să-și justifice toate acțiunile. Așa, omorându-l, nu s-a mai aflat nimic. El trebuia să dea socoteală poporului. De ce ne-a înfometat, de ce nu a menținut bunăstarea care existase în țară cu ani în urmă. Toate lucrurile astea trebuiau justificate, trebuia să aflăm și noi de la el. A fost executat printr-o simulare de proces, fără o sentință clară și luată în condiții normale de un tribunal. Nu-l poți condamna la moarte în câteva ore, cu un tribunal organizat ad-hoc. Trebuia să i se ofere posibilitatea să explice și apoi să fie judecat în condiții normale și abia atunci să i se dea o sentință. Nu poți să iei viața unui om așa. Apare ca un act de răzbunare, nu ca un act justițiar ce i s-a întâmplat. Eu, personal, așa judec lucrurile, că nu trebuia omorât, trebuia lăsat să explice”.
După Revoluție
„Imediat după Revoluție a fost un haos. S-au deschis granițele și așa-zișii teroriști au putut să plece. Armata a preluat conducerea și au fost și acte de răzbunare între participanți, unii dintre ei omorâți pe nedrept. Cum a fost generalul Militaru care s-a răzbunat pe Trosca și alți participanți la Revoluție. Unii au fost acuzați de terorism, nici acum nu se știe exact dacă au fost sau nu au fost teroriști care au făcut victime sau s-au împușcat din ordinele cuiva. Ca la orice Revoluție, a fost mult haos”.
Pro sau contra comunism?
- Unele lucruri sunt mai bune acum, altele mai puțin bune. E greu să mă pronunț. Pentru mine, ca pensionar, consider că e mai bine acum. Dar pentru alte categorii de persoane nu știu dacă e mai bine. Spre exemplu, pentru tinerii care încearcă să-și găsească un loc de muncă și nu au unde. Pe vremea comunismului, locul de muncă era asigurat.
- Acum e prea multă corupție. Dacă s-ar putea stopa corupția, cred că salariile ar fi mai mari, salariul minim pe economie e insuficient, pensiile sunt foarte mici. Iar sistemul de învățământ este net inferior celui din perioada comunistă. Am citit recent că 44% dintre elevi sunt analfabeți, adică știu să citească, dar nu înțeleg sensul cuvintelor. Pe vremea mea, învățământul se făcea foarte serios. Era multă seriozitate.
- Cred că sistemul Sănătății ar trebui îmbunătățit. S-au făcut eforturi în unele spitale, au fost dotate cu aparatură modernă, dar mai sunt și spitale unde e foarte greu. De asemenea, lipsa de medici se resimte. Foarte mulți au plecat și se resimte.
- Acum beneficiem de o tehnologie avansată. Nu mai există familie care să nu aibă televizor, mașină de spălat. Tehnologia a pătruns în toate familiile, în toate domeniile. Sunt de acord cu tehnologia, ușurează foarte mult și activitatea în gospodărie.
- Acum avem foarte multe produse în magazine. Sunt toate înzestrate cu tot felul de produse și din occident și beneficiezi de belșug dacă ai și bani.
Mihai Simion (82 de ani) își amintește de anii comunismului ca de o perioadă normală, dar în care „au fost și părți negative, așa cum sunt în orice societate”.
„Eu vin de la Prioponești. Am venit la București în ‘56, am făcut liceul și facultatea în București. Pe timpul lui Ceaușescu am fost un salariat al Ministerului de Externe. Pentru noi, oamenii cinstiți, era o viață normală. Ceaușescu avea o concepție proastă despre datorii, a zis să dea bani cât mai repede să ne achităm de datorii. Nu trebuia să dea totul la export. Adică alimentele, în primul rând. Și totuși, atunci nu a murit nimeni de foame”.
O măsură de care își aduce aminte din perioada aceea și pe care nu o privește cu ochi foarte buni o reprezintă condiționarea mersului cu mașina. ”O duminică aveai voie să mergi cu mașina, o duminică nu. Ca să se evite aglomerația pe trasee și să se facă economie la benzină”.
Despre Revoluție
„A fost o lovitură de stat organizată de niște criminali... Gorbaciov și cu Reagan au vrut să desființeze societatea socialist-comunistă pentru că au văzut că lua amploare și le lua din importanță capitaliștilor. Au vrut să termine cu asta și au murit oameni nevinovați. Ordinul l-au dat niște forțe străine. Scopul a fost să nu pară o lovitură de stat, ci să pară o Revoluție. Marile puteri au pus la cale să se treacă la capitalism”.
Pro sau contra comunism?
„Există vreo societate mai bună și mai dreaptă decât cea care te obligă să înveți, să muncești, îți dă casă? Era mai bine pe vremea comunismului. Dacă ar fi să aleg acum, aș alege să nu mai existe inegalitate între oameni pentru că asta înseamnă unii hoți, bandiți, și alții amărâți, muncesc și nu câștigă prea mulți bani”.
Silviu Spiroiu (72 de ani), despre regretele după Revoluție
“O mulțime de oameni au fost călcați în picioare. Au dat peste ei. Era sânge peste tot. A început cu un vuiet puternic, ca o alarmă. Când am văzut cum se călcau în picioare, am fugit”. Așa ar descrie primele imagini care îi vin în minte atunci când se gândește la Revoluția care a îndoliat România.
Revoluția din 1989 a fost „un act de un cinism de neiertat, în care o mie și ceva de oameni au murit neștiind de ce mor”.
“Asasinarea soților Ceaușescu a fost ceva ce ne doream cu toții. Asta am vrut pentru pentru vreo săptămână. Atunci ni s-a părut ceva corect, până au început știrile să iasă și apoi oamenii și-au dat seama despre ce a fost vorba”.
Pro sau contra comunism?
„La nivel global, sunt contra comunism. Dar în ceea ce privește ce s-a întâmplat la noi în țară, aș alege o combinație între perioada aceea și cea de acum”.
Nicoleta Spiroiu (70 de ani) ar fi păstrat curajul oamenilor
Lipsa libertății de exprimare era puternic resimțită în perioada în care Ceaușescu a fost la putere în România. „Dacă ar fi să aleg, n-aș mai putea să aleg să trăiesc pe vremea comunismului. Unde am lucrat eu, atunci când m-au făcut membră de partid, eu nu voiam sub nicio formă, dar m-au făcut obligat”.
Căutatul de alimente și statul la cozi ore întregi sunt momente care se regăsesc în poveștile celor mai mulți din cei care au prins perioada comunismului. „Vreo 5-7 ani nu găseai produse pe piață decât foarte greu. Pentru alimente stăteam la cozi. Dacă cunoșteai pe cineva, te mai descurcai. Îmi amintesc că, la un moment dat, mama mea a plecat odată de dimineață să cumpere carne. Și a venit acasă seara și fără carne că nu a apucat”.
Amintiri de coșmar de la Revoluție, în Capitală
„Am trăit clipe de groază în perioada Revoluției. Tot timpul ne era frică că nu mai suntem în viață a doua zi. Și aici se trăgea. Stăteam cu storurile trase, pe întuneric, ne era frică tot timpul pentru că nu știai de unde vine glonțul. Groază am simțit tot timpul.
Eu lucram la fabrică. S-au organizat și au venit cu autobuze să ne ducă la manifestație. Ne chemase Ceaușescu acolo să ne cuvânte, să ne spună că mai dă 100 de lei la studenți. Noi am avut o presimțire că ceva va fi. Noi între noi, colegii. Și ne-am ascuns, am stins lumina și ne-am ascuns când au venit să ne ia cu autobuzul”.
La fel ca în multe alte cazuri, a existat un moment de liniște imediat după aflarea veștii că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost împușcați. După ceva vreme, însă, a apărut și regretul.
„Și ne- am bucurat toți când l-a omorât pe Ceaușescu. Am zis gata, am scăpat. Și acum au apărut regrete, ne întrebăm de ce l-au omorât. Puteau să-l lase în viață, să aibă domiciliu forțat, să-l păzeazscă, să-l aresteze. Dar în niciun caz să-i omoare ca pe niște câini. Asta a fost cea mai mare nedreptate. Sunt lucruri de care îți amintești tot timpul.
Acum, când mergeam la spital, mă gândeam. Dacă nu erau metrourile, cred că făceam trei ore dus-întors până la spital. Uite măcar pentru motivul asta ar trebui să i se aprindă o lumânare lui Ceaușescu. Datorită lui avem metrou. Dacă nu era el, aveam? Nu aveam”.
Pro sau contra comunism?
- Nici nu știu ce să spun. Îl regret pe Ceaușescu. În timpul lui s-au făcut multe. Nu pot să fiu pro toată perioada comunistă, aș fi ingrată să spun treaba asta. Sunt și rezerve.
- Aș lua și din acea perioadă, dar și de acum. Aș păstra de atunci curajul de a merge oriunde fără să-ți fie teamă
- Pe vremea lui Ceaușescu nu existau șomeri. Dacă îi prindeau pe stradă fără serviciu, îi luau în dubă.
- Pe vremea lui Ceaușescu se știa de frică. În spitale nu era ce este acum. Exista respectul pentru pacient, asistentele se purtau omenește. Acum, soțul a trecut printr o experiență groaznică, ca pacient. Cât eram eu prezentă veneau pe lângă el și îl schimbau, apoi țipau la el, se purtau sub orice critică. Apoi, doctorul care l-a operat recent pe soțul meu a insistat să-l externez pentru că politica spitalului este să nu-l ții mai mult de 7 zile. Pe vremea lui Ceaușescu nu exista așa ceva, să-ți dea bolnavul acasă fără să meargă măcar.
Revoluția din ‘89, văzută prin ochii unui tânăr
„Sunt un anticomunist convins, a fost un sistem criminal. O idee complet greșită și nu utopică folosită de unii pentru a concentra toata puterea în mâna lor și a elimina orice opoziție. Nu a fost vorba de egalitate pentru toți, ci de o capturare a statului de foarte puțini. Vorbesc la nivel european”.
„Revoluția a pornit de la faptul că oamenii s-au săturat să îndure frigul, foamea și umilința. Si a fost confiscată de eșalonul 2 al nomenclaturii comuniste.
Soții Ceaușescu meritau să moară pentru că au fost doi dictatori brutali ce au ținut captivă o țară”.
Sebastian Pricop (26 de ani)