Antena 3 CNN Actualitate Social După 26 de ani de la divorț, trebuie să meargă 800 de kilometri pentru a-și schimba buletinul

După 26 de ani de la divorț, trebuie să meargă 800 de kilometri pentru a-și schimba buletinul

<1 minut de citit Publicat la 14:19 28 Apr 2017 Modificat la 14:19 28 Apr 2017

Gheorghe Vasilică, în vârstă de 63 de ani, trebuie să meargă aproape 800 de kilometri, din comuna Şendriceni, județul Botoșani, până în Caraș-Severin, acolo unde s-a însurat în tinerețe, pentru a schimba buletinul, potrivit monitorulbt.ro.

De loc din fostul sat Buhai, raionul Dorohoi, regiunea Suceava (n.r. – actualmente satul Pădureni, comuna Şendriceni),

Gheorghe Vasilică a decis să divorțeze în 1991, însă nu a cerut aplicarea ștampilei „definitivă şi irevocabilă” pe hotărârea judecătorească. Astfel, bărbatul trebuie să meargă până la Oravița pentru un buletin nou.

Angajaţii Serviciului de Evidenţă a Populaţiei spun că este vorba de noile cerinţe impuse de ultimele modificări aduse Legii privind evidenţa populaţiei și că după informatizarea întregului sistem naţional, orice carte de identitate eliberată trebuie să aibă în spate documentele justificative în regulă.

Etichete: buletin casatorit
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole