Antena 3 CNN Actualitate Dumitru Dragomir, condamnat la patru ani închisoare cu executare

Dumitru Dragomir, condamnat la patru ani închisoare cu executare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:59 15 Ian 2019 Modificat la 16:59 15 Ian 2019

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la administratorul RCS/RDS, Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, infomează Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Dumitru Dragomir a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la spălarea banilor.

În schimb, Bogdan Dumitru Dragomir, Alexandru Oprea (directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS), Mihai Dinei (coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS) şi Serghei Bulgac (director general al RCS&RDS) au fost achitaţi.

În acelaşi dosar, Ioan Bendei a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

„Aștia vor să mă bage în mormânt! Ei nu au nicio dovadă că am luat mită. Să vină un martor care să spună asta sau să-mi arate o chitanță, o factură, ceva. Oameni buni, în baza unui contract între părți trebuie să iei ceva. Un salariu, o mașină, trebuie să iei ceva. E contract civil, nu are treabă cu statul. Judecătoarea nu a înțeles nimic din acest proces. Nu a interesat-o să vadă că la Curtea de Apel s-a dovedit că drepturile TV nu sunt ale Ligii, ci ale cluburilor, care le-au vândut la licitație", a reacționat Dumitru Dragomir.

În ultimii ani, fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, a navigat spectaculos printre multiple dosare, scăpând de fiecare dată cu fața curată, chiar dacă primise inițial pedepse grele la instanțele nedefinitive.

A fost achitat însă finalmente în trei spețe complicate: drepturile TV 2011-2014, sediul LPF și dezafilierea Craiovei, scrie gsp.ro.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole