Antena 3 CNN Actualitate Declarația lui Dumitru Buzatu despre șpaga de 1,2 milioane de lei: "Sunt bani din economiile mele"

Declarația lui Dumitru Buzatu despre șpaga de 1,2 milioane de lei: "Sunt bani din economiile mele"

Corina Matlinschi, Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 20:36 23 Sep 2023 Modificat la 20:42 23 Sep 2023

"Această geantă și suma de bani din interior îmi aparține, sunt bani din economiile mele", a spus Dumitru Buzatu în fața procurorilor despre șpaga de 1,25 de milioane de lei.

Fiind audiat în cauză, Dumitru Buzatu a declarat în esență că presiunile pe care le-a exercitat asupra funcționarilor responsabili de implementarea proiectelor desfășurate de către Consiliul Județean Vaslui a fost una intensă dar justificată de faptul că data implementării proiectelor era una limită și exista riscul ca Consiliul Județean Vaslui să piardă finanțarea cu obligația acestuia să asigure fondurile implementării din bugetul propriu lucru care era imposibil.

Citește și: Aşa arată şpaga de 1,2 milioane de lei, primită de Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui

​Totodată Dumitru Buzatu a mai declarat faptul că în urmă cu aproximativ două sau trei săptămâni s-a întâlnit cu numitul Savin Emil în parcarea Consiliului Județean Vaslui căruia i-a solicitat suma de 125.000  lei ca împrumut. Acesta a fost de acord iar în cursul  zilei de 22.09.2023 s-a deplasat în localitatea Cârja din județul Vaslui unde se află un iaz de pescuit și s-a întâlnit cu niște prieteni și inclusiv cu Savin Emil.

Acesta i-a dat o geantă de culoare maro în care a crezut că se află suma de bani solicitată ca împrumut și ulterior după ce a fost oprit de poliție și procuror a constatat că în geantă se afla suma de 1.250.000 lei sumă pe care nu a solicitat-o niciodată ca împrumut.

Etichete: Dumitru Buzatu spaga
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole