Antena 3 CNN Actualitate Duminica Floriilor. Tradiții și obiceiuri de Florii la Romano-Catolici

Duminica Floriilor. Tradiții și obiceiuri de Florii la Romano-Catolici

<1 minut de citit Publicat la 11:10 20 Mar 2016 Modificat la 11:10 20 Mar 2016

Mii de credincioși romano-catolici, printre care foarte mulți tineri, preoți din parohiile bucureștene, călugări și călugărițe din comunitățile religioase locale sunt așteptați să participe duminică la procesiunea de Florii pe care Arhiepiscopia Romano-Catolică de București o organizează și în acest an pe străzile Capitalei, scrie agerpres.ro.

Procesiunea de Florii va fi prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu, împreună cu monseniorul Cornel Damian, episcop auxiliar de București, și va începe la ora 14,00, la Biserica Franceză "Sacre Coeur" cu ceremonia binecuvântării ramurilor.

Participanții vor porni apoi pe traseul bd. Aviatorilor — Piața Victoriei — Calea Victoriei — str. G-ral Berthelot până la Catedrala romano-catolică "Sf. Iosif".

Cu ramuri în mâini, credincioșii și preoții îi vor cânta Mântuitorului, iar în fruntea procesiunii tinerii vor purta "Crucea Zilei Mondiale a Tineretului". La sfârșitul procesiunii, în jurul orei 15,00, în Catedrala Sf. Iosif se va celebra Sfânta Liturghie.

În Duminica Floriilor, în Biserica Catolică se celebrează Ziua Mondială a Tineretului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole