Antena 3 CNN Sport Tenis Duel românesc la Indian Wells: Două dintre cele mai cunoscute jucătoare din România se bat în primul tur

Duel românesc la Indian Wells: Două dintre cele mai cunoscute jucătoare din România se bat în primul tur

1 minut de citit Publicat la 09:45 07 Mar 2018 Modificat la 09:45 07 Mar 2018

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea se vor înfrunta în prima rundă a probei de simplu la turneul WTA de la Indian Wells (California), competiţie din categoria Premier Mandatory, dotată cu premii totale de 8.648.508 dolari.

Niculescu (30 ani, 71 WTA), venită din calificări, după victorii cu americanca Ann Li şi italianca Roberta Vinci, are 5-3 în meciurile directe cu Sorana (27 ani, 35 WTA), remarcabil fiind şi faptul că ele s-au înfruntat şi anul trecut în primul tur la Indian Wells.

Monica s-a impus la primul lor duel, în 2004, într-un turneu futures la Iaşi, cu 6-1, 7-6 (2), în sferturile de finală. A doua victorie a venit în 2008 la Zurich, în primul tur al calificărilor, cu 6-4, 6-4. În 2009, în primul tur la Moscova, Niculescu a profitat de abandonul Soranei la scorul de 3-0, apoi în 2010 în ultimul tur al calificărilor la Montreal, Monica a învins cu 6-3, 6-3, pentru ca anul trecut la Indian Wells tot ea să câştige, cu 4-6, 6-3, 6-1.

Cîrstea a reuşit prima sa victorie contra Monicăi în 2006, la un turneu futures la Bucureşti, cu 6-3, 4-6, 5-7, în semifinale. Al doilea succes a venit în 2009, la 's-Hertogenbosch, cu 7-5, 3-6, 3-6, în primul tur, iar cel mai recent a fost în 2017, la Nurnberg, când Monica a abandonat în primul tur, la 6-4, 1-0 pentru Cîrstea.

Câştigătoarea dintre cele două va avea un meci dificil în turul secund, cu americanca Venus Williams, cap de serie numărul opt.

Simona Halep (26 ani) este principala favorită şi va intra direct în turul secund, contra învingătoarei dintre Krystina Pliskova (Cehia) şi chinezoaica Ying-Ying Duan, venită din calificări.

Irina Begu (26 ani, 36 WTA) o va întâlni pe sârboaica Aleksandra Krunic (24 ani, 47 WTA), pe care a învins-o de fiecare dată în meciurile directe, în 2010 în semifinalele turneului ITF de la Versmold (Germania, 25.000 dolari), cu 6-3, 6-2, şi în 2014 în calificări la Roland Garros, cu 6-1, 6-1, în runda a doua.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole