Antena 3 CNN Externe Dublu atentat terorist. Sunt zeci de victime

Dublu atentat terorist. Sunt zeci de victime

<1 minut de citit Publicat la 23:00 23 Feb 2018 Modificat la 23:00 23 Feb 2018

Două atentate cu maşină capcană au avut ca ţintă vineri la Mogadiscio palatul prezidenţial şi un hotel, făcând cel puţin 18 morţi şi 20 de răniţi, potrivit unui prim bilanţ din surse poliţieneşti şi din rândul serviciilor de salvare, relatează AFP.

"Până în prezent, am recuperat corpurile a 18 persoane decedate şi 20 de răniţi de la unul din locurile atentatelor", a declarat Abdukadir Abdurahman Aden, de pe ambulanţele Aamin.

Prima explozie, urmată de focuri de armă, a lovit un post de control din apropiere de Villa Somalia, sediul preşedinţiei.

"Pot confirma că un atac s-a produs în vecinătatea palatului prezidenţial", a declarat un ofiţer de poliţie somalez, Ibrahim Mohamed. "O altă maşină încărcată cu explozivi a fost detonată lângă un hotel deschis recent", a adăugat el.

Grupul islamist shebab, apropiat jihadiştilor din Al-Qaida, a revendicat dublul atentat într-un comunicat dat publicităţii pe internet, afirmând că a vizat servicii guvernamentale.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole