Antena 3 CNN Externe Dublu atentat terorist în Irak, revendicat de Statul Islamic. Cel puţin 50 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 87 au fost rănite

Dublu atentat terorist în Irak, revendicat de Statul Islamic. Cel puţin 50 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 87 au fost rănite

1 minut de citit Publicat la 17:59 14 Sep 2017 Modificat la 17:59 14 Sep 2017

Update: Gruparea radicală Statul Islamic a revendicat joi atacurile comise cu câteva ore înainte în apropiere de oraşul Nassiriya din sudul Irakului, soldate cu peste 50 de morţi, potrivit ultimului bilanţ, transmit Reuters, Efe şi AFP. 

Un comunicat difuzat de agenţia de propagandă Amaq a grupării radicale afirmă că cele două atacuri comise de militanţii săi sinucigaşi au ucis "zeci de şiiţi". 

Primul atac, cu armă automată, a avut loc la un restaurant situat pe o autostradă la ieşirea din oraşul Nassiriya, la 300 de kilometri de Bagdad. Al doilea atac, efectuat cu maşină-capcană, a vizat la puţin timp după primul un punct de control al forţelor de securitate aflat în apropiere. Drumul este frecventat în special de pelerini şi de vizitatori din Iran care merg în oraşele sfinte din Irak Najaf şi Kerbala. 

Atacurile s-au soldat cu cel puţin 50 de morţi şi 87 de răniţi, au precizat surse medicale citate de agenţiile internaţionale de presă. 

Știrea inițială: Cel puţin şapte persoane, dintre care trei iranieni, au fost ucise joi într-un dublu atentat comis cu armă automată şi maşină-capcană lângă Nassiriya, în sudul Irakului, au anunţat responsabili locali, informează AFP. 

'Patru irakieni şi trei iranieni au fost ucişi, iar 50 de persoane au fost rănite', a declarat pentru AFP Jassem al-Khalidi, directorul general pentru Sănătate din provincia Zi Qar, precizând că primul atac a avut loc lângă un restaurant situat pe drumul de la ieşirea din oraşul Nassiriya, la 300 de kilometri de Bagdad. 

Al doilea atac, cel cu maşină-capcană, a vizat la puţin timp după primul un punct de control al forţelor de securitate, a adăugat Saad Maan, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. 

Dublul atac terorist de joi, comis de bărbaţi îmbrăcaţi în membri ai unităţilor paramilitare Hachd al-Chaabi, potrivit surselor de securitate, nu a fost deocamdată revendicat. 

Atacuri revendicate sau atribuite jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) au loc în Irak aproape zilnic. Provincia Zi Qar a fost totuşi destul de ferită până acum şi puţine atacuri de asemenea anvergură au avut loc aici

Sursă: Agerpres
Etichete: masina-capcana Irak
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole