Antena 3 CNN Politică Oltenia, conectată la Coridorul 4 pan-european | Se va circula pe tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești din 23 decembrie

Oltenia, conectată la Coridorul 4 pan-european | Se va circula pe tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești din 23 decembrie

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 18:55 19 Dec 2023 Modificat la 18:55 19 Dec 2023

”Este un moment în care vrem să subliniem că acest drum expres a fost demarat pe deciziile luate de către guvernul liberal, în luna noiembrie 2019, când au fost semnate ordinele de începere a lucrărilor pentru tronsoanele 1 și 2. Și, de asemenea, tot în timpul guvernării liberale, în anul 2020, ministru fiind Lucian Bode, s-au semnat contractele pentru tronsonul 3”, a declarat Nicolae Ciucă.

Lucrările la acest drum expres se vor finaliza anul viitor.

”Vorbim despre un drum expres absolut necesar, așteptat de foarte mult timp, care urmează să fie finalizat în anul 2024 și atunci vom avea Oltenia conectată la coridorul 4 pan-european, se va putea circula pe drumul expres, respectiv autostradă de la Craiova până la Constanța”, mai spune Nicolae Ciucă.

E un obiectiv de infrastructură de relevanță strategică, pentru că, practic, este singura modalitate prin care se poate dinamiza creșterea economică a regiunii, mai adaudă liderul național liberal.

Material susţinut de Partidul Național Liberal.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole