Antena 3 CNN Actualitate Droguri vândute lângă scenă la Electric Castle. Ce au găsit polițiștii în buzunarele traficantului

Droguri vândute lângă scenă la Electric Castle. Ce au găsit polițiștii în buzunarele traficantului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:40 19 Iul 2022 Modificat la 09:40 19 Iul 2022

”La data de 17 iulie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în contextul desfășurării misiunii în zona unui festival de muzică.

”La data de 17 iulie, în jurul orei 03.00, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona unei scene din cadrul unui festival de muzică din județul Cluj, polițiști din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca și B.C.C.O. Alba Iulia, au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi procurat de la un bărbat, de 38 de ani, din Cluj-Napoca, 1 plic din material plastic, în interiorul căruia se afla o substanță pulverulentă, albă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

Ulterior au fost puse în aplicare a trei mandate de percheziţie domiciliară a imobilelor folosite de inculpat, în comuna Bonţida şi în municipiul Cluj-Napoca.

În urma percheziţiilor au fost fiind descoperite şi ridicate diferite cantităţi de substanţe interzise, un telefon mobil şi suma de 4.000 de lei.

Bărbatul urmează să fie prezentat luni la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Final de Electric Castle | Peste 272.000 de participanți pe domeniul Castelului Banffy

5 zile de festival, 10 scene, 300 de artiști și peste 272.000 de participanți: așa arată bilanțul final al celei de-a 8-a ediții Electric Castle. Ediția cu cel mai divers line-up s-a întors în 2022 acasă, pe domeniul Banffy din Bonțida, și a demonstrat, pentru încă o dată, că nu există granițe reale atunci când muzica devine limbajul nostru comun.

Artiștii de la Subcarpați au făcut Pankăreală duminică seară, încheind programul oficial al concertelor organizate anul acesta pe scena principală cu un show autentic, care a avut ca invitat surpriză corul Rusalka: un final la înălțime, pentru un eveniment a cărui construcție a însemnat peste 10.000 de tone de logistică de festival.

Un festival construit de la zero, cu ajutorul a de 4000 de tehnicieni și oameni de suport, pe o suprafață de 400.000 de metri pătrați.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole