Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca va acționa în această seară la Bonțida pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive.
De asemenea, vor fi prezenți și câinii special antrenați în detectarea și semnalarea materialelor explozive, precum și a drogurilor.
"Controale vor fi atât la festival, cât şi în exterior. Peste 2.000 de şoferi au fost testaţi cu aparatele etilotest şi drugtest de către poliţişti, pe DN1C, drumul spre Electric Castle. Au fost aplicate aproximativ 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 10 pentru consumul de alcool. Totodată, poliţiştii au reţinut 60 de permise de conducere pentru nerespectarea normelor rutiere.
În primele trei zile de festival, peste 80 de persoane au fost depistate cu droguri, dintre care 27 la volan.
Toţi cei care au fost depistaţi cu droguri la volan au fost conduşi la o unitate medicală pentru a le fi recoltate mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanţelor consumate. De exemplu, poliţiştii au depistat un şofer de 35 de ani din Alba, aflat sub influenţa substanţelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare poztivă pentru cocaină şi canabis. Atât în acest caz cât şi în celelalte, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive. În această zi, pe ruta Cluj-Bonţida sunt aşteptaţi zeci de mii de oameni", a transmis Bianca Timşa, corespondent Antena 3.