Gabi Schull, o adolescentă din SUA, face balet de la vârsta de trei ani. Însă atunci când a împlinit nouă ani, a fost diagnosticată cu osteosarcom, o formă rară de cancer la oase, iar fetița și-a pierdut un picior.
După ce i-a fost pus acest diagnostic, Gabi a fost nevoită să se supună deciziei de a-i fi amputat piciorul drept. Chiar dacă trupul i-a fost mutilat de cancer, fetița a reușit ca după doar un an, cu ajutorul unei proteze, să facă primii pași, iar după doi ani, a revenit în sala de balet.
„Mi se amputase piciorul, iar eu mă gândeam doar la dans. După aproximativ un an, după multe ședințe de fiziokinetoterapie, am început să fac primii pași. Apoi, un an mai târziu, am revenit pe scenă. Dansam din nou”, povestește Gabi Schull.
„Dacă eu am învins cancerul, dacă eu pot duce o viață normală cu proteză, dacă pe mine nu m-a oprit nimic, și alții vor reuși”, a completat ea, potrivit Daily Mail.