O persoană a decedat după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren marfar duminică, în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Şoferul autoturismului se angajase, fără să se asigure, în traversarea unei căi ferate fără barieră.
"Duminică seară, în municipiul Drăgăşani, la trecerea de cale ferată spre localitatea Suteşti, un autoturism s-a angajat în traversarea căii ferate nerespectând indicatoarele de avertizare şi neasigurându-se că în apropiere venea un tren marfar pe direcţia Govora - Piatra Olt. Garnitura a lovit în plin autoturismul, maşina fiind târâtă mai multe sute de metri, ulterior luând foc. Nu s-a putut stabili încă identitatea conducătorului auto", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, pentru Agerpres.
În prezent, echipe ale poliţiei, medicinei legale, procuraturii se află la faţa locului pentru a investiga circumstanţele în care s-a produs accidentul.