Feli a vorbit despre drama familiei sale, dezvăluind că a pierdut un frăţior, pe nume Andrei, pe când acesta avea numai câteva luni.
"M-am dus la o filmare acum câteva luni cu Andrei, în Braşov, şi stăteam eu în spate, el în dreapta şi în buzunarul acela, sau cum să îi zic, avea o icoană cu Sf. Andrei şi nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni. Şi acum, am eu impresia câteodată şi Andrei, nu mă refer la Smiley, Andrei nu vreau să spun... nici nu ştiu unde e şi foarte bine că nu ştiu că mă apucă plânsul... Uneori simt că atunci când simt să îl simt pe Andrei al meu, aşa carne lângă carne, apari tu de nicărieri şi, îmi rezolvi tu multe şi îmi înţelegi dramele imaginare şi mă înţelegi când sunt sensibilă şi mă înţelegi când sunt nebună şi că mă accepţi fix aşa şi că mă iubeşti fix aşa cum sun. Eu ştiu că mă iubeşti foarte tare, chiar dacă nu îmi spui foarte des pentru că ştiu că ţi-e ruşine, că nu eşti genul care să se manifeste şi să spună, dar eu vreau să ştie toată planeta asta cât de mult pot să te iubesc pe tine şi cât de mult, şi cât o să îţi mulţumesc toată viaţa, pentru că voit sau nu m-ai învăţat că oamenii vin şi oamenii pleacă şi că asta se întâmplă când ţi se întâmplă viaţa, şi că e un lucru bun", a declarat Feli, citată de cancan.ro.