Antena 3 CNN Externe Drama unei copile de 12 ani, vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro în Spania

Drama unei copile de 12 ani, vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro în Spania

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:28 27 Feb 2024 Modificat la 18:28 27 Feb 2024

Totul a început în ianuarie, când Garda Civilă a aflat despre existența unor minori în situație de abandon în Malagón.

Fata de 12 ani, membră a clanului românesc, reclama bătăi din partea mamei sale. Agenții au ținut legătura cu cercul social al minorei și cu școala acesteia, aflând că fata nu frecventa școala, iar ulterior, mama și tatăl vitreg al fetei au mers la școală pentru a cere retragerea minorei, întrucât, potrivit acestora, aceasta ar fi plecat din localitate, anunță ABC., citat de Mediafax. 

Agenții au aflat că fata le spusese celorlalte fete că părinții ei urmau să o căsătorească în schimbul a 3.000 de euro.

Anchetatorii i-au arestat pe părinți. În timpul percheziției, tatăl vitreg avea asupra sa 3.800 de euro, declarând că a câștigat banii din recoltarea măslinelor. Agenții au constatat însă că declarația era falsă, întrucât bărbatul nu lucrase la culesul măslinelor și că nu avea cum să dovedească de unde proveneau banii.

De asemenea, anchetatorii știau că fetița vândută unei alte familii ar putea fi într-o casă din Baza, așa că au mers imediat acolo, localizând-o. Părinții trimiseseră copila în casa unei rude pentru a o ascunde. În prezent, fetița se află sub tutela Junta de Andalucía.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole