Europarlamentarul Victor Negrescu este de părere că primele sume vor putea fi accesate în 2023, atunci când vor fi gata și primele proiecte antamate. El a punctat faptul că este important să fie investiți banii europeni, iar forțele politicie ar fi bine să ajungă la un consens național pe acest plan.
"În opinia mea, vom putea avea acces la acești bani în 2023. Atunci vom avea primele proiecte antamate, dar este și o prefinanțare, pe care putem să o contractăm imediat ce programul va începe, poate în toamna acestui an.
Important este să cheltuim banii, să cheltuim granturile și împrumuturile într-o manieră corespunzătoare și să accesăm toată suma disponibilă, cele 29 de miliarde. Aici trebuie să lucrăm mai mult împreună. Acesta este mesajul, cel puțin al Partidului Social Democrat, să încercăm să ajungem la un consens național pe acest plan, tocmai ca toate resursele să ajungă la noi în țară până la finalul lunii august 2026, în proiecte concrete, proiecte de reformă și să vedem rezultatele acestor sume de bani", a explicat Victor Negrescu, la Antena 3.
La rândul său, europarlamentarul Dragoș Pîslaru a anunțat că prefinanțarea de 3.3 miliarde de Euro va fi disponibilă din toamna acestui an.
"În acest moment, avem un ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care cunoaște realitatea europeană foarte bine și are contactele foarte bine așezate la nivelul instituțiilor europene.
Au existat discuții la nivel înalt, există și discuții clare pentru ca procesul de aprobare al planului să nu aibă probleme. Sunt ultimele ajustări pe care le pregătim în plan. Planul va fi gata la timp, prefinanțarea de 3,3 miliarde de euro va fi disponibilă undeva în toamna acestui an.
Depinde și de decizia Comisiei Europene pe resurse proprii în toate statele membre și în funcție de asta, eu cred ca vom putea să vedem proiectele începute, demarate și finanțate încă din acest an", a precizat Dragoș Pîslaru, în cadrul emisiunii Be EU.