Cinci crize majore pentru viitorul președinte al României. Cap de listă: Posibil, al 3-lea Război Mondial
Publicat acum 3 ore si 36 minute
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi cel al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu au lipsit la trei sferturi din şedinţele celor două foruri pe care le prezidează.
Asta arată un raport al Institutului pentru Politici Publice, apărut miercuri în Jurnalul Naţional.
Astfel, liderul PSD a condus 14 din cele 58 de lucrări ale plenului Camerei, iar liderul ALDE a participat la numai 16 dintre cele 63 de adunări ale Senatului.
Câte legi importante au fost adoptate fără ca aceştia să fie la muncă, citiţi miercuri, în Jurnalul Naţional.