Antena 3 CNN Externe Dragnea, răspuns bizar când a fost întrebat de planul B în cazul lui Kovesi

Dragnea, răspuns bizar când a fost întrebat de planul B în cazul lui Kovesi

Liviu Dragnea a fost întrebat, luni, dacă există vreun plan B în PSD în cazul în care președintele Klaus Iohannis va refuza revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

"Nu. Nu în PSD!", a fost răspunsul lui Liviu Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că decizia privind propunerea de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, o va lua după Paşti şi că o va explica printr-o declaraţie publică.

Preşedintele a spus că va ţine cont de argumentele şi documentele prezentate şi de o parte, şi de cealaltă.

„Cu certitudine, la momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acum să vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, ci mai degrabă după Paşti. Cum va suna această decizie voi explicita într-o declaraţie publică, pe care o voi face la momentul respectiv. Dar, cu siguranţă, în luarea deciziei mă voi inspira din toate documentele care îmi sunt puse la dispoziţie şi de o parte, şi de cealaltă parte”, a afirmat preşedintele Iohannis.

 

Subiecte în articol: Liviu Dragnea Klaus Iohannis
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile