Antena 3 CNN Actualitate Dragnea îl contrazice pe Dan Andronic. Ce a declarat despre participarea la ziua generalului Coldea

Dragnea îl contrazice pe Dan Andronic. Ce a declarat despre participarea la ziua generalului Coldea

<1 minut de citit Publicat la 13:08 22 Mai 2017 Modificat la 13:08 22 Mai 2017

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu a fost la ziua lui Florian Coldea în 2013, aşa cum ar fi afirmat jurnalistul Dan Andronic la Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile din 2009.

Întrebat dacă a fost la ziua lui Coldea în 2013, aşa cum a spus Andronic la audieri, Dragnea a negat. "Nu. Este total fals. Nici nu ştiu când este ziua domnului Coldea şi nu am fost la ziua dumnealui", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte participarea la evenimente la care a fost prezent şi Florian Coldea, Dragnea a arătat că acest lucru s-a întâmplat o singură dată.

"Da. Am fost în 2009, când am fost 12 zile ministru, o perioadă foarte lungă, cred că atunci, sau în 2013, nu mai ţin minte exact. A fost un eveniment organizat la Cercul Militar de către DIPI, cred, nu mai ştiu, şi am fost acolo o jumătate de oră şi am fost într-adevăr în aceeaşi sală cu domnul Coldea. Nu am fost la zaiafeturi sau alte...", a arătat acesta.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole