Antena 3 CNN Politică Dragnea: Eu am fost manipulat când am votat legea dării în plată, în forma inițială

Dragnea: Eu am fost manipulat când am votat legea dării în plată, în forma inițială

<1 minut de citit Publicat la 22:19 14 Feb 2016 Modificat la 22:19 14 Feb 2016
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că a fost 'manipulat' când a votat legea dării în plată în forma inițială și a adăugat că PSD va susține modificarea acestuia pentru ca beneficiari să fie numai persoanele care și-au făcut 'o casă pentru a locui în ea'.

"Eu am fost manipulat, la rândul meu, când am votat legea (n.r.—legea dării în plată) în forma inițială. Văzând și eu ca și alți cetățeni reacțiile pe marginea acelei legi, punctul nostru de vedere este foarte clar la partid, vom susține legea într-o formă care să îi aibă ca obiectiv pe cei despre care nouă ni s-a spus atunci când s-a prezentat legea, și anume pe cei care și-au făcut o casă ca persoană fizică, o casă pentru a locui în ea, nu pe cei care au făcut construcții de locuințe ca o afacere sau dezvoltatori imobiliari", a spus Dragnea, conform Agerpres.ro.

El a adăugat că proiectul de lege se poate modifica în acest sens, iar PSD va susține acest lucru.

Proiectul legii dării în plată se află la comisiile de specialitate de la Senat, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea lui.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole