Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus miercuri, după votul din Cameră, că acest lucru arată că ”românii s-au săturat să fie umiliți” și așteaptă ca ”președintele să promulge legea rapid”.
”E o performanță care ține de consecvență, datoria noastră este să adoptăm, să ducem la bun sfârșit legile care fac ca românii să ducă o viață mai bună. E un pas important în programul nostru de guvernare”, a spus Dragnea, miercuri.
Șeful PSD a amintit că legea privind eliminarea taxelor a fost contestată la CCR, Curtea a respins-o, a fost retrimisă în Parlament, ”iar acum nu mai văd nicio piedică posibilă pentru ca această lege să nu fie promulgată”.
”Aștept ca președintele să promulge această lege care e utilă pentru toți românii. Această lege va intra în vigoare indiferent de toate chichițele”, a încheiat Dragnea.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, reexaminarea ceurtă de președintele Iohannis la Legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale.
Decizia a fost luată cu 174 de voturi "pentru" respingerea cererii de reexaminare, 85 "împotrivă" şi o abţinere.
În Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a solicitat în plen acceptarea reexaminării legii cerută de şeful statului.