Antena 3 CNN Politică Instanța Supremă a amânat pronunțarea în dosarul "Referendumul". Dragnea: Vreau să se facă dreptate

Instanța Supremă a amânat pronunțarea în dosarul "Referendumul". Dragnea: Vreau să se facă dreptate

3 minute de citit Publicat la 16:05 08 Apr 2016 Modificat la 16:05 08 Apr 2016

UPDATE: Instanța Supremă a amânat pronunțarea în dosarul Rereferendumului până la data de 22 aprilie. Liviu Dragnea a declarat, la ieșirea de la instanță că nu înțelege de ce a chema oamenii la vot este de condamnat.

“Nu înțeleg de ce a îndemna oamenii să vină la vot este de condamnat. Asta este ceea ce ne ceream în regimul comunist, asta am dobândit. În țările civilizate asta se întâmplă, oameni politici, lideri informali, presă, toți cer oamenilor să vină la vot.”

Dragnea a explicat că este prematur să se vorbească despre demisii sau alte măsuri.

“Hai să vorbim despre demisii sau alte elemente după sentință. Eu le transmit colegilor să nu întrerupă activitățile din campanie, iar decizia politică va fi luată în Comitetul Executiv, când vom stabili calea de urmat. Noi suntem în situația în care așteptăm decizii, după care vom vedea ce vom face mai departe.”

Liviu Dragnea a refuzat să comenteze clasarea dosarului eratei CCR.

----------------------------

UPDATE: Un procuror de la DNA le-a cerut vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aplicarea unei pedepse de închisoare cu executare pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, inculpat în dosarul 'Referendumul'.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate vineri ultimul termen în dosarul 'Referendumul', în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare.

Procurorul de şedinţă a cerut însă ca Dragnea să fie condamnat la închisoare cu executare, arătând că limitele pedepsei care ar fi fost săvârşite de liderul PSD se încadrează între 3 şi 5 ani, conform Agerpres.

Reprezentantul DNA a susţinut că Liviu Dragnea a avut o conduită 'ilicită' şi s-a folosit de toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-i determina pe reprezentanţii partidului din teritoriu să scoată 'nelegal' oamenii la vot.

----------------------------

UPDATE: Liviu Dragnea a ajuns, în jurul orei 09:40, la instanța Supremă, de unde ar putea afla sentința definitivă în dosarul Referendumul.

“Nu știu cât de important este acest moment, din punct de vedere politic. Pot să spun ce am spus în ultimii trei ani și jumătate. Cred cu tărie în nevinovăția mea. De asemenea, cred cu tărie în dreptul românilor de a participa la vot și de a fi prezenți la vot, ca principiu fundamental al democrației. Ceea ce vă pot promite, după ce va fi dată sentința, vom discuta”, a declarat Dragnea, la intrarea la instanța supremă.
---

Se anunță o zi importantă astăzi, atât pentru PSD, cât și pentru întrega clasă politică. Președintele PSD, Liviu Dragnea, ar putea afla astăzi sentința finală în dosarul fraudării referendumului din 2012.

Reporterii Ionela Lucan și Robert Kiss explică:

În august 2012, după referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, procurorii şi poliţiştii au descins în sate întregi din Vrancea, Teleorman şi Olt. Oamenii au fost puşi să jure cu mâna pe biblie, pe capota maşinii procurorilor, că au fost prezenţi la vot şi că nu au votat de mai multe ori.

Peste 300 de oameni au fost duşi cu autocarele la audieri, unii în toiul nopţii. Mulţi erau bătrâni şi bolnavi.

Procurorii DNA spun că pe listele de votanţi au fost persoane decedate, dar şi cei plecaţi la muncă peste hotare. În octombrie 2013, Liviu Dragnea era trimis in judecată, împreună cu 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Dosarul Referendumului din 2012 l-a dus şi pe Victor Ponta în faţa judecătorilor. Sub jurământ, procurorii i-au cerut să spună tot ce ştie despre tombolele organizate pentru votanţi şi mesajele de mobilizare la urne.

Anul trecut în mai, Liviu Dragnea a primut un an de închisoare, însă cu suspendare. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare.

La scurt timp, procuroii DNA  au făcut contestaţie pe motiv că pedeapsa este una simbolică şi nu reflectă gravitatea faptelor.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole